În urmă cu aproape două luni, ‘Ziarul Lumina’ a început o campanie antidrog, sub genericul „Lumea drogurilor nu e lumea mea”. În cadrul acestei campanii „Ziarul Lumina” a realizat în data de 30 aprilie 2010 un interviu cu Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, pe tema „Preot, medic, psiholog – doar împreună pot ajuta un dependent”:
Preasfințite Părinte Episcop Ciprian Câmpineanul, care este opinia Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu problema consumului și dependenței de droguri?
Biserica noastră privește cu foarte multă îngrijorare și durere faptul că fenomenul consumului de droguri a luat amploare, mai ales după anul 1990. Biserica este îngrijorată pentru fiii ei, tineri cu perspective în viitor, care, din cauza acestor substanțe, se înstrăinează de familie, de valori, de societate, de Biserică și se autodistrug.
Un dependent de droguri, ca și unul de alcool sau tutun, nu poate fi recuperat și îndreptat, dacă nu dorește el, în primul rând. Persoana afectată de acest flagel trebuie să conștientizeze pericolul la care se expune și să dorească îndreptarea, să-și conștientizeze starea de îmbolnăvire și să lupte cu sine însuși pentru a-și întări voința. În momentul în care se constată această dorință, intervin ceilalți factori de ajutor: familia, psihologul, medicul, asistentul social și preotul, ca cel care le cuprinde pe toate, le întregește, fiind alături de el în fiecare etapă a vieții sale, de la botez până la plecarea din această lume. Preotul nu poate să-l ajute independent de voința lui, pentru că, din nefericire, cei ce cad într-o astfel de capcană provin dintre oamenii care nu trăiesc în atmosfera bisericească, n-au beneficiat de o educație frumoasă din punct de vedere spiritual-duhovnicesc în familie, ori provin din familii dezorganizate, în care părinții nu au acordat nici o importanță valorilor creștine, nu le-au oferit o educație corespunzătoare. Și, de aceea, este foarte greu pentru preot să se apropie de astfel de persoane și să le povățuiască în așa fel încât ele să conștientizeze pericolul consumului de droguri și să renunțe. Deci preotul trebuie să facă parte dintr-o echipă care să cuprindă psihologul, medicul, asistentul social și polițistul, fiecare având un rol în ceea ce privește împiedicarea răspândirii drogurilor în societate, prevenirea consumului acestora și ajutorarea consumatorilor de a renunța la ele. Preotul, prin natura duhovnicească a slujirii sale, dar și prin tactul său pastoral, poate să se apropie de astfel de persoane și să le ajute. Este important să se implice în astfel de activități numai acei preoți care au vocație pentru aceasta: nu oricare preot le poate face pe toate.
Lipsa educației creștine
Tinerii, mai ales adolescenții, cad foarte ușor în capcana drogurilor. Numărul lor crește din ce în ce mai mult. Cum putem să ne apropiem de ei și cum putem să îi ajutăm?
De o astfel de persoană trebuie să te apropii cu dragoste, compasiune și înțelegere, cu prietenie. Dacă persoana respectivă nu te percepe ca prieten care îi dorește binele, nu te lasă să intri în universul său. Este valabil și pentru părinți, motiv pentru care ei în primul rând trebuie să fie educați ca să știe cum să se comporte față de copilul lor care a apucat pe un astfel de drum greșit. Nu este indicat să-l mustri, să-l cerți, să-l ameninți ori să-l renegi.
Părinții trebuie să se comporte față de copii ca niște prieteni mai mari și să-i determine pe aceștia să-și răspundă la anumite întrebări, deci să găsească ei înșiși soluția la problemele grave pe care le văd în jurul lor.
Copilului trebuie să-i dai alternative, să-i dai alte motive ca el să-și consume timpul în mod constructiv și să-l implici în anumite activități de dezvoltare fizică, de pildă sportul, să-l ajuți să-și dezvolte aptitudinile, să se ocupe cu acele activități recreative care într-adevăr sunt frumoase și care îl dezvoltă din punct de vedere fizic și psihic, și care, în cele din urmă, îl feresc de experiențe negative, pentru că, pe lângă curiozitate și teribilism, intervine plictiseala, mai ales atunci când părinții nu-l implică în treburile familiei. Putem spune că toate relele se întâmplă din cauza lipsei de educație.
Totul apare din cauza lipsei de educație, și mai ales a unei educații creștine corespunzătoare, pe care n-au dobândit-o nici în familie, nici în școală. Sigur, în școală, la ora de religie învață foarte multe lucruri despre Dumnezeu, despre Biserică, despre îngeri, despre sfinți și devin sensibili, dar, din păcate, de la o anumită vârstă, 13-14 ani, încep să manifeste o oarecare nepăsare și indiferență, ca după aceea să nu-i mai preocupe deloc, fapt care ne îngrijorează.
Sunt mulți factori care îi îndeamnă să cadă în această patimă. Din punctul de vedere al Preasfinției Voastre, care sunt cei mai reprezentativi?
În primul rând, mass-media, cu tot felul de scandaluri și evenimente senzaționale, apoi, exemplele negative, chiar și din școală, ale unor profesori sau persoane publice, și anturajul: toate contribuie la decăderea lor. Nu mai reușesc să facă față acestor atacuri, nu mai pot să-și pună în aplicare ceea ce și-au propus, lăsându-se influențați de tot felul de lucruri. Factorul educațional este determinant într-o creștere normală a unui tânăr și întru devenirea lui ca om conștient de rostul lui în societate și în lume.
De aceea, sfatul meu personal, ca, de altfel, învățătura Bisericii noastre, este ca părinții să-și supravegheze cât mai îndeaproape copiii, să se străduiască să-i crească în spiritul Evangheliei, să-i obișnuiască cu Biserica, cu atmosfera bisericească, cu ținuta preotului, să-i ducă la sfânta biserică încă de mici ca să-i împărtășească, deoarece contează foarte mult ca, de la Botez și până când intră la școală, să fie împărtășiți cât mai des; Sfânta Împărtășanie ajutând foarte mult. După aceea, să se apropie cu dragoste și cu înțelegere de el și de problemele lui. Și abia atunci când copilul este implicat și motivat să găsească în el însuși răspunsul la anumite probleme, se vor realiza progrese în ceea ce privește conștientizarea unor astfel de fenomene.
Trebuie vindecat și la nivel mintal
Dependentul de droguri va fi ispitit permanent de această patimă…
Nu putem spune că o persoană este recuperată 100%. Toată viața persoana respectivă va fi tentată să încerce efectul substanțelor consumate oarecând; îi va reveni în minte plăcerea. A scăpat poate de dependența chimică a organismului, dar cea mentală rămâne, pentru că orice dorință păcătoasă pornește de la minte; aici se țese totul, iar persoana care este cuprinsă de o anumită patimă trebuie să lupte în permanență cu sine însuși și în această luptă nevăzută, despre care numai el știe cât este de grea, are nevoie negreșit de harul și ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos îndeamnă pe oameni să se elibereze de patimi și de păcate, în felul acesta revenind la demnitatea ființei umane, pentru că prin păcat se îngrădește libertatea de acțiune și, totodată, se întrerupe comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii. Or, mântuirea propriu-zisă a credinciosului înseamnă eliberarea de păcate și de patimi egoiste, restabilirea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii și redobândirea demnității umane. Consumul de droguri distruge toate aceste valori și calități. Distruge comuniunea, demnitatea și libertatea. Nu mai are libertatea de a săvârși binele, ci devine rob al unei patimi, al unei dependențe care îl împinge spre alte fapte negative.
Societatea îi consideră pe consumatori victime, dar și vinovați în același timp. Cum trebuie să îi considerăm noi, creștinii ortodocși?
Sigur că aceia care consumă droguri își au partea lor de vină pentru faptul că au devenit victime. Nu se poate spune că nu cunosc efectele nocive ale drogurilor. Teribilismul, curiozitatea și lipsa educației sunt adeseori mai puternice decât cunoștințele despre efectele nocive ale drogurilor și decât sfaturile bune ale celor din jur. În momentul în care un dependent de droguri ajunge să săvârșească anumite fapte periculoase, cred că trebuie luate anumite măsuri de internare a lui într-un centru de recuperare, și nu la închisoare. Într-un astfel de centru de recuperare sub supraveghere medicală urmează un tratament adecvat de consiliere, din partea asistentului, dar și duhovnicesc, din partea preotului. Toate împreună pot să dea rezultate pozitive și, în cele din urmă, dacă s-a vindecat din punct de vedere fizic, în sensul că organismul a reușit să elimine toxinele respective, atunci trebuie vindecat și la nivel mintal, ca să poată fi integrat în societate.
Îngrijorător este faptul că noi ne străduim enorm de mult să-l ajutăm pe aproapele nostru, dar, pe de altă parte, sunt unii care contracarează eforturile noastre. Revenim, așadar, tot la factorul educațional! Dacă copiii sunt crescuți în frică de Dumnezeu, în respect față de oameni, față de Biserică, în dorința de a-și însuși valorile creștine morale, atunci nu vor mai cădea atât de ușor victime dependenței de droguri.
BOR și Programul Național Antidrog
Cum s-a implicat Biserica Ortodoxă Română în lupta împotriva dependenței de droguri?
Încă din 2004, a venit la Patriarhie o propunere din partea Agenției Naționale Antidrog, care era condusă pe vremea aceea de domnul Pavel Abraham, în vederea încheierii unui protocol de cooperare a Bisericii Ortodoxe Române cu agenția mai sus menționată.
Guvernul României, încă din 2000, îngrijorat de amploarea fenomenului, a propus Parlamentului o lege privind combaterea traficului de droguri ilicite (Legea nr. 143/ 2000). În 2002 a fost înființată Agenția Națională Antidrog, iar în 2004 s-a aprobat un plan de acțiune și strategie. În acest context, agenția s-a adresat și Patriarhiei Române, ca instituție care poate să ajute, să sprijine substanțial activitățile de prevenire și combatere a fenomenului consumului de droguri. Sfântul Sinod a apreciat atunci că nu este momentul oportun să încheiem un protocol la nivel național, dar a recomandat fiecărei eparhii să încheie astfel de protocoale de cooperare cu agențiile locale antidrog din fiecare județ. Așa se face că, din 2004 până în 2008, s-au încheiat în jur de 30 de protocoale de cooperare între eparhii, protopopiate și anumite parohii și agențiile locale antidrog.
În baza acestor protocoale, persoanele desemnate de către ierarhi au cooperat cu reprezentanții agențiilor locale antidrog din fiecare județ în desfășurarea unor activități concrete, în care preoții și asistenții sociali desemnați de către Biserică au avut un rol deosebit de important în consilierea consumatorilor de droguri.
Începând cu anul 2007, Fundația ‘Solidaritate și Speranță’ din Iași, condusă de pr. Iulian Negru, a solicitat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel să aprobe, inițierea unui Program Național Antidrog în cadrul Patriarhiei Române. În acest sens, au avut loc mai multe întâlniri între specialiști de la diferite ONG-uri, care se ocupă cu așa ceva, specialiști din domeniul medical și persoanele din Biserică, care s-au remarcat în această direcție. Știu că există patru organizații nonguvernamentale ale Bisericii, care s-au implicat în punerea în practică a acestui program național antidrog.
Ce presupune acest program?
Înființarea unor centre de consiliere a persoanelor dependente de droguri, o campanie de prevenire prin informare corectă asupra efectelor nocive ale stupefiantelor, realizarea unor prelegeri sau a unui curs de pastorală pentru studenții de la facultățile de teologie, în perspectiva pregătirii lor ca viitori preoți capabili să înfrunte astfel de probleme, răspândirea a cât mai multe materiale sub formă de broșuri și pliante cu fotografii, în care să se arate consecințele nefaste ale consumului de droguri, urmărindu-se astfel o informare corectă asupra fenomenului. Apoi o catehizare permanentă a credincioșilor, a tinerilor și a părinților, însoțită de consilierea duhovnicească, în care preotul să vine cu acel ‘plus’ al său pe care i-l dă harul Sfântului Duh, deoarece, spre deosebire de medic sau asistent social, preotul vine cu acea căldură, cu acel devotament de slujire a persoanei care poate să aibă efect extraordinar asupra unei persoane, făcând-o să conștientizeze că se află pe un drum greșit, că se autodistruge, că trebuie să-și vină întru sine și să se întoarcă de pe drumul pe care apucase, să conștientizeze că a ieșit din ‘eul’ său firesc și că este bine să fie alături de familie, de prieteni și de societate.
