Școala specială pentru elevi surdo-muți din localitatea Bivolărie, județul Suceava, are, începând de ieri, 16 septembrie 2009, un preot provenind din aceeași categorie de persoane. Ieri, diaconul Ștefan Gavriliuc a fost hirotonit preot în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Biserica „Sfinții Arhangheli”, de lângă această școală. Preotul Ștefan Gavriliuc va sluji în limbaj mimico-gestual și va preda disciplina Religie elevilor din această instituție. „Preotul Vasile Perdeică, care a slujit până în prezent la Biserica „Sfinții Arhangheli” din incinta școlii, a fost transferat la o parohie din Rădăuți. Părintele Ștefan Gavriliuc se va putea face ușor înțeles de către elevii cărora le va preda pentru că este absolvent al Facultății de Teologie din Pitești și are și modulul pedagogic. În școala de la Bivolărie sunt 174 de elevi cu deficiențe de auz și vorbire din 13 județe ale țării”, a declarat pentru cotidianul Ziarul Lumina, pr. Nicolae Vîrtea, protopop al Protopopiatului Rădăuți.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





