Preoții de caritate din spitalele Capitalei s-au întrunit ieri, 30 martie 2012, într-o nouă conferință din cadrul Cercului pastoral-misionar ‘Comunicare și comuniune’. Pe lângă dezbaterile privind actualitatea ascezei, dr. Antoaneta Urban, medic de laborator în cadrul Policlinicii Iancului, a arătat diferite aspecte cu privire la alimentația și alimentele sănătoase ce pot fi consumate în timpul postului, informează Ziarul Lumina.
Tema discutată de preoții de caritate a fost ‘Asceza creștinului în vremurile de azi’ și, potrivit tradiției, un preot de caritate a susținut un referat. Pr. Dinu Liviu Mihai, de la Centrul socio-medical ‘Sfântul Luca’, a reliefat fundamentele teologice ale postului în Vechiul și Noul Testament, înțelesurile spirituale ale postului la Sfinții Părinți și tendința actuală de a se renunța la post din varii motive. Astfel, pr. referențiar a arătat că ‘postul este un mijloc de elevație sufletească, de dominare a sufletului asupra patimilor trupești și de părăsire a ispitelor, a balastului și a poverilor uneltirilor celui viclean, ce aduc întunecarea gândurilor și tulburarea cugetelor. Postul trupesc trebuie negreșit dublat de cel sufletesc, de rugăciune, de milostenie și de orice faptă de caritate. Astfel, putem spune că postul are și o importanță socială, constituind un mijloc și o forță de progres, de întrajutorare’.
Regimul vegetarian, o alterare a rostului postului
Punctul culminant al conferinței a fost seria de sfaturi medicale oferite de dr. Antoaneta Urban, medic de laborator în cadrul Policlinicii Iancului, care a subliniat anumite aspecte cu privire la alimentația și alimentele sănătoase ce pot fi consumate în timpul postului. ‘O alimentație sănătoasă constă într-un consum de foarte multe legume, fructe, pește, ce conține fosfor, dătător de lumină, o hrană deosebită pentru creier. De evitat consumul de ton, fiindcă este cel mai toxic pește, iar toxicitatea acestuia fixează metalele grele în corp. Coaja fructelor, la fel, conține cea mai mare concentrație de poluare, fumatul care este foarte toxic, întrucât, pe lângă nicotină, mai există o substanță extrem de toxică, cotinină, ce acționează direct pe creier, diminuând performanțele acestuia. În privința legumelor și a fructelor există niște concepte potrivit cărora, dacă sunt congelate imediat după ce au fost culese proaspăt, acestea își păstrează valorile nutritive și sunt mult mai bune decât cele care zac pe o tarabă bătute de soare până seara târziu. De asemenea, contează felul în care trebuie pregătită hrana și e de evitat folosirea vaselor și a foiței de aluminiu, care, potrivit studiilor recente, ar cauza boala Alzheimer. Dacă încercăm să respectăm câteva din sfaturile acestea, nu înseamnă că am rezolvat problema, aceasta pentru că și azi, la peste 25 de ani de la tragedia de la Cernobîl, există în pământ o concentrație mare de stronțiu, ce se regăsește în legume, fructe, zarzavaturi și alte alimente. Sunt lucruri pe care nu le putem rezolva, doar Dumnezeu ne mai poate apăra’, a spus dr. Antoaneta Urban.
Un alt lucru dezbătut a fost regimul vegetarian, prin care adepții se privează de vitamina B12, o vitamină cu care noi ne naștem într-o anumită cantitate, ea ajutându-ne până în jurul vârstei de 50 de ani, singura sursă după această vârstă fiind carnea și ouăle. Riscul acestui regim îl reprezintă anemia Biermer, cancerul sau insuficiența hepatică.
Lucrările celei de-a XXIII-a conferințe a Cercului pastoral-misionar al preoților de spitale din București au fost precedate de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în biserica cu hramul ‘Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon, Calinic și Nectarie’ din cadrul unității de învățământ nr. 58 ‘Petre Ghelmez’, din Protoieria II Capitală.





