Preoții din Prahova au avut conferință pe tema Crezului

Preoții din protoieriile Ploiești, Câmpina, Vălenii de Munte și Urlați, precum și cei de caritate din Prahova au participat vineri, 28 mai, la Conferința pastoral-misionară de primăvară.

Evenimentul s-a petrecut în Sala Mare a Teatrului ‘Toma Caragiu’ din Ploiești, sub președinția Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Pr. Vasile Ioniță din Protoieria Ploiești a susținut referatul ‘Istoria Crezului ortodox’, iar părintele Corneliu Militaru din Protoieria Câmpina a prezentat lucrarea ‘Locul Crezului ortodox în cultul ortodox – text și cântare bisericească’. Din partea Protoieriei Vălenii de Munte, părintele Marius Miu a prezentat tema ‘Locul Crezului ortodox în cateheza ortodoxă – inclusiv ora de religie și programul ‘Hristos împărtășit copiilor’, iar Negoiță Ionuț din Protoieria Urlați a citit lucrarea ‘Crezul ortodox în dialog cu alte Biserici creștine – problema adaosului Filioque’, informează „Ziarul Lumina”.

Mai multe detalii despre desfășurarea lucrărilor conferinței a oferit părintele protopop Ștefan Mușat: ‘Referatele au fost foarte bine întocmite, iar preoții referenți și-au prezentat lucrările într-un mod academic. Preasfințitul Varlaam a adus unele completări celor menționate în cadrul referatelor, ceea ce a dat posibilitatea tuturor preoților să afle și alte lucruri care au apărut în studiile recente pe marginea Crezului ortodox. De asemenea, a mai spus că Simbolul de credință a trebuit, atunci când a fost întocmit, să clarifice învățătura cea adevărată a Bisericii creștine, pentru a arăta greșeala ereziilor și a subliniat că ‘Simbolul niceo-constantinopolitan este un diamant, o bijuterie șlefuită a credinței creștine ortodoxe’. Întrucât această conferință a reunit preoții din toate protopopiatele, aceștia au avut posibilitatea să se revadă, să mai schimbe impresii și să-și împărtășească din experiențele pastorale.’

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…