S-a născut la 22 octombrie 1882 în familia unui agricultor din localitatea argeşeană Valea Danului. După şcoala primară (1890-1895), urmează Seminarul Central din Bucureşti (1898-1903). Între 1903 şi 1904 este învăţător în câteva localităţi argeşene, Valea Danului şi Verneşti, dar şi în localitățile vâlcene Dângeşti şi Rădăcineşti. La 2 februarie 1905 primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Vâlsăneşti, judeţul Argeş. Aici slujeşte până la 14 august 1916, când este mobilizat pe front ca preot confesor cu gradul de locotenent în Brigada a III-a. Pentru „buna îndeplinire a funcţiei de preot” în Primul Război Mondial este decorat cu ordinul ţarist „Sfântul Stanislav” de aur cu spade. Slujeşte în mediul cazon până în 1920, când se întoarce la Parohia Vâlsăneşti. După cinci ani, preotul Mateescu revine în cadrele armatei. Între 1925 şi 1936 slujeşte ca preot cu gradul de căpitan în Garnizoana Piteşti şi este membru în Consistoriul de judecată al preoţilor militari. După 1936 are gradul de maior ca preot-delegat la Comandamentul Corpului I Armată. În 1940 ajunge protopop cu gradul de locotenent-colonel al Corpului I Armată. Participă la luptele de pe frontul din est, unde înfiinţează 11 cantine pentru băştinaşii loviţi de ororile războiului şi mijloceşte pentru procurarea de alimente şi medicamente. Pentru aceste acte caritabile, germanii l-au acuzat pe părintele Mateescu de rusofilie, încercând chiar să-l linşeze la Melitopol. În 1943 se întoarce de pe font, activând în partea sedentară a unităţii militare de care aparţinea. Pentru faptele sale este decorat cu Ordinul „Coroana României”. În 1944 este trecut în rezervă, dar un an mai târziu, chemat să ocupe posturile de inspector al clerului militar şi de confesor al Şcolii Militare din Piteşti. În contextul comunizării Armatei române, la puţin timp, părintele Vasile Mateescu este pensionat.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
