Prezență arhierească la cea de-a 109-a Adunare Generală a Asociaţiunii ASTRA

Sâmbătă, 18 octombrie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, la invitaţia comunităţii astriste din România, a luat parte la cea de-a 109-a Adunare Generală a membrilor acesteia, desfăşurată, în acest an, la Reghin, în Sala mare a Casei Municipale de cultură „Dr. Eugen Nicoară”, după cum ne-a transmis. În debutul manifestării, un grup coral al preoţilor din Reghin a intonat Imnul Național și Imnul Asociaţiunii ASTRA. Lucrările, coordonate de către Prof. univ. dr. Dumitru Acu, Preşedintele Asociaţiunii ASTRA, au început la ora 9.30, cu susţinerea de alocuţiuni din partea membrilor prezidiului.

Susţinut de către Primăria Municipiului Reghin şi de către Consiliul Local Reghin, în colaborare cu Despărţământul ASTRA Reghin, evenimentul a fost unul de amploare, dat fiind faptul că ultima adunare generală care s-a ţinut la Reghin, sub egida Asociaţiunii ASTRA, a avut loc în anul 1925. Cea de-a 109-a Adunare Generală a reunit reprezentanţi ai despărţămintelor ASTRA, veniţi din întreaga ţară, precum şi personalităţi marcante ale culturii româneşti, care şi-au adus, într-un fel sau altul, aportul la conservarea şi îmbogăţirea patrimoniului literar şi cultural românesc.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a spus: „Cunoaştem bogata activitate a Asociaţiunii ASTRA, desfăşurată pe diverse planuri, de la cel literar, artistic şi istoric până la cel etnografic, economic şi sportiv. Prin toate acestea, ea a contribuit imens la formarea conştiinţei naţionale, la stimularea creaţiei originale şi la creşterea standardului de sănătate fizică, morală şi spirituală. Uimiţi de apostolatul prestat de către oameni din toate păturile sociale, zic şi eu cu Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna: „Zelul nostru pentru Asociaţiune să nu scadă!”. Privind la activitatea ASTREI, suntem chemaţi să luptăm pentru prosperitatea tuturor românilor, având drept arme credinţa în Dumnezeu şi iubirea pentru etosul românesc.”

***

Prima conducere a Asociaţiunii ASTRA a fost alcătuită din preşedintele Andrei Şaguna, vicepreşedintele Timotei Cipariu și secretarul Gheorghe Barițiu. Despărţământul Reghin al ASTREI a luat fiinţă în anul 1874, având în frunte intelectuali luminaţi, animaţi de dragoste de neam şi cultură. În scurt timp, Despărţământul Reghin a devenit unul din cele mai active din ţară, a favorizat pătrunderea cărţii, a ziarelor, înfiriparea corurilor, dezvoltarea învăţământului şi a bibliotecilor, care s-au impus ca o necesitate a timpului. Cartea a devenit astfel, alături de presă, prin intermediul activităţilor astriste, principalul mijloc de răspândire a cunoştinţelor şi a ideilor vremii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…