Luni, 26 noiembrie 2012, a avut loc la Moldova Nouă prima conferință pastoral-misionară a preoților din nou-înființatul protopopiat din localitate. Cu acest prilej, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă, înconjurat de toți preoții protopopiatului, informează „Ziarul Lumina”.
După oficierea Sfintei Liturghii, s-a dat citire hotărârii Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului, de înființare a Protopopiatului Moldova Nouă, care cuprinde 28 de parohii din sudul județului Caraș-Severin. Totodată, a fost făcută cunoscută preoților, credincioșilor și autorităților prezente numirea preotului Bogoliub Martinovici în funcția de protopop al Protopopiatului Moldova Nouă, ierarhul săvârșind și hirotesia întru protopop.
„Este de datoria noastră, în conformitate cu învățăturile Sfinților Părinți și cu sfintele canoane ale Bisericii noastre, să rânduim protopopi și preoți în zonele și în parohiile din eparhia pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o spre păstorire. Așadar, iată, pe clisura Dunării, la Moldova Nouă, astăzi am hirotesit pe primul protopop care va conduce tânărul protopopiat din această zonă defavorizată, dar cercetată, binecuvântată și putem spune ocrotită de Dumnezeu, pentru că de azi înainte avem o unitate administrativ-bisericească în plus în cadrul episcopiei noastre, și anume Protopopiatul Moldova Nouă. Credem că ne-am împlinit și prin această lucrare misiunea de arhiereu și arhipăstor în această istorică eparhie a Banatului de munte”, a arătat Preasfințitul Lucian în cuvântul său.
În a doua parte a zilei a avut loc prima conferință preoțească a clericilor din protopopiat, prezidată de către chiriarhul locului. Tema conferinței a fost „Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna și Banatul”, iar referatul a fost susținut de către părintele consilier administrativ Alin Câmpean. În ultima parte a conferinței s-au discutat problemele administrative privitoare la funcționarea noului protopopiat, au fost prezentate aspecte care țin de organizarea protopopiatului, precum și de activitățile din perioada următoare ce vor avea loc pe raza protopopiatului. Protopopiatul Moldova Nouă a fost înființat ca urmare a hotărârii Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului din data de 1 noiembrie 2012, potrivit prevederilor statutare în vigoare. Motivul înființării noului protopopiat sunt de natură administrativă, ca urmare a reorganizării Eparhiei Caransebeșului, ținând seama de realitățile administrative și sociale din prezent. Orașul Moldova Nouă este al patrulea oraș ca număr de locuitori din județul Caraș-Severin, iar înființarea noului protopopiat are ca scop dezvoltarea activităților bisericești, misionare, culturale și filantropice în zona clisurii Dunării. Protopopiatul înființat dispune de un sediu nou în cadrul căruia se desfășoară și activități social-filantropice.





