Prima duminică din Postul Nașterii Domnului, la Galați

În Duminica a XXVI-a după Rusalii, astăzi, 18 noiembrie 2012, prima din postul care precede praznicul Nașterii Domnului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Catedrala arhiepiscopală din Galați de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, informează TRINITAS TV.

„M-am bucurat să descopăr în Arhiepiscopia Dunării de Jos în mai multe mănăstiri și parohii pe care le-am vizitat ieri și astăzi, o rânduială deosebită, un cler disciplinat, în fruntea acestora aflându-se Înaltpreasfințitul Casian care este un misionar dintre cei mai buni”, a spus ÎPS Părinte Serafim.

„Orice întâlnire este vindecătoare de dor și în întâlnirea aceasta cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim în rugăciune la mănăstiri, la biserici și mai ales la Sfânta Liturghie, împreună cu credincioșii și tinerii este o punte de dar de la Dumnezeu și de vindecare în frățietate și dragoste, în unire a românilor de acasă și a românilor plecați de acasă în străinătate unde ierarhii noștri ostoiesc dorul de acasă, a preoților și credincioșilor noștri din occident”, a spus ÎPS Părinte Casian.

Sfânta Liturghie din această zi a fost transpusă și în limbaj mimico-gestual, pentru numeroasele persoane cu deficiențe de auz prezente în lăcașul de cult.

În după-amiaza aceleiași zile, cei doi ierarhi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim au participat la o conferință organizată de ASCOR Galați sub genericul: „Rugăciunea, izvor de vindecare sufletească și trupească”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…