Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în ședința din 8 iulie 2008, a hotărât canonizarea celui dintâi mitropolit al Țării Românești, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina. La 26 octombrie 2008, cu ocazia proclamării solemne a canonizării, s-a dat citire Tomosului sinodal, care hotăra ca, „de acum înainte și în veci, primul arhipăstor al Principatului Țării Românești, Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Țării Românești, să se numere printre sfinții pomeniți de Biserica noastră și preamăriți de Dumnezeu în ceruri și să se cinstească cu cântări de laudă în ziua a 28-a a lunii octombrie”, informează cotodianul ‘Ziarul Lumina’.
Comisia de Istorie și Studiu al Creștinismului, reunită în 28-29 septembrie 2009 la Așezământul Arhiepiscopiei Dunării de Jos „Sfântul Pantelimon” din localitatea Lacu-Sărat, județul Brăila, a organizat o sesiune de comunicări științifice cu tema „Creștinismul românesc și organizarea bisericească în secolele XIII-XIV. Știri și interpretări noi”. Dezbaterile conduse de acad. prof. dr. Emilian Popescu au prezentat noi informații despre cetatea Vicina, a cărei poziție a fost revendicată de unii cercetători undeva, pe teritoriul Albaniei. Acestor teorii le-a răspuns pr. prof. dr. Alexandru Moraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, care a argumentat că fosta Vicina este așezarea Isaccea, din județul Tulcea. Profesorul Dan Ioan Mureșan a adus lămuriri despre Mitropolia de Vicina, cetate care pe la 1350 – arhipăstorirea ierarhului Iachint a început după anul 1348 – se afla sub dominație mongolă: „Autoritatea spirituală a Mitropoliei de Vicina se exercita asupra populației ortodoxe de origine greacă, turcă, română și slavă”. În continuare, a adăugat că „anul 1359 marchează ruptura oficială a Țării Românești de Biserica din Târnovo, Bulgaria de astăzi, care exercitase la nordul Dunării o influență certă de la întemeierea Imperiului Asanizilor”. Este cunoscut faptul că, încă din secolul al XIII-lea, populația românească nord-dunăreană era îndrumată spiritual de episcopi și preoți aflați în strânsă legătură cu mitropoliile de pe malul drept al fluviului.
Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdicție bizantină. Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit, este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, nu-și mai putea exercita protecția asupra cetății Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită și prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupație genoveză. În acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeș, sub domnitorii Basarab I (1310-1352) și Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele tătare ce organizau expediții de jaf în voievodat, domnitorul Țării Românești ajunsese să stăpânească teritorii din sudul Moldovei, până la Chilia și Marea Neagră. Nu avem certitudine cu privire la data când Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se afla în Țara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.
„Păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit”
Drept răspuns la stăruințele domnitorului român, în urma unei corespondențe a Cancelariei domnești cu Patriarhia Ecumenică, în mai 1359 un document patriarhal aprobă mutarea ierarhului Iachint, de la Vicina la Curtea de Argeș. Sinodul din Constantinopol, sub președinția patriarhului Calist, în timpul împăratului Ioan V. Paleologul, numea pe Iachint „păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea și îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui și a întregii sale domnii”. Aportul ierarhului ortodox la recunoașterea scaunului vlădicesc, deja existent la Argeș, de către Patriarhia Ecumenică este deosebit de important, în contextul politic al vremii. Regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut pentru prozelitismul său, exercita presiuni asupra voievodului român pentru acceptarea confesiunii catolice în Țara Românească. Amintita corespondență cu Patriarhia Ecumenică dovedește rodnica misiune a mitropolitului Iachint pe lângă domnul Nicolae Alexandru, care îi cerea patriarhului Calist al Constantinopolului „numai pe el, nu pe altul, cu multe rugăminți, fiind foarte agreat de marele voievod”. Domnitorul însuși primea sfat de la patriarhul ecumenic, în scrisoarea din mai 1359, „să se păzească de adunările eretice și de dogmele din afară și străine credinței”.
Independența religioasă întărește independența politică a Țării Românești
Importanța Sfântului Ierarh Iachint în Biserica Ortodoxă Română este subliniată de acad. prof. dr. Emilian Popescu: „Iachint a avut un rol hotărâtor în orientarea religioasă spre Constantinopol a domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, iar legământul făcut în scris și cu jurământ față de patriarh, Sfântul Sinod și împăratul bizantin, și apoi respectat, a așezat pentru vecie creștinismul românesc în vatra Bisericii Ortodoxe a Răsăritului”. Independența politică dobândită cu armele la Posada în 1330 de Basarab Întemeietorul era întărită de fiul acestuia, Nicolae Alexandru Basarab, prin proclamarea unei independențe religioase față de Ungaria catolică. Drept urmare, voievodul român va fi numit în documentele constantinopolitane cu titluri ce fac referire la independența sa: „Preanobilul, preaînțeleptul, preaviteazul, mare voievod și domn de sine stătător a toată Ungrovlahia”.
Organizator al vieții bisericești
Ca arhipăstor al românilor dintre Dunăre și Carpați, Sfântul Iachint a organizat viața bisericească din Țara Românească, hirotonind preoți și construind biserici de mir pentru popor. Ca prieten și ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile românești după model athonit. Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte a fost gazdă a călugărilor valahi, care se întorceau în țară cu experiență duhovnicească athonită. Mănăstirile Tismana, „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Curtea de Argeș sau Negru-Vodă din Câmpulung datorează buna organizare încă de la începuturi Sfântului Ierarh Iachint. Ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea clerici și le trimitea misionari.
În slujba Bisericii până în cel din urmă ceas
În ultimii ani din viață îl găsim la reședința mitropolitană de la Curtea Domnească a lui Vladislav I (1364-1377), cel de-al treilea voievod român în timpul căruia a păstorit. În anul 1370, Iachint trimitea patriarhului ecumenic Filotei o scrisoare prin care justifica absența de la ședințele Sinodului Patriarhal, nu din motive de rea-voință, ci din cauza bătrâneții. Vârsta înaintată și sănătatea precară a mitropolitului Iachint l-au determinat pe domnul Vladislav I să-l oprească de la o așa lungă deplasare. În aceeași scrisoare, mitropolitul Ungrovlahiei se îngrijea de viitorul scaunului vlădicesc de la Argeș, cunoscându-și sfârșitul aproape. Astfel, cerea patriarhului ecumenic ca dicheofilaxul Daniil Critopol – juristul patriarhal trimis în Țara Românească să cerceteze activitatea bisericească – „să fie sfințit, dăruit și binecuvântat ca arhiereu a toată Ungrovlahia”. În prima jumătate a anului 1372, mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veșnice, fiind înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeș.
Patriarhul țării, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, acasă la primul mitropolit al Ungrovlahiei
În cadrul vizitei canonice întreprinse de Părintele Patriarh Daniel la Curtea de Argeș, în ziua de 26 septembrie 2009, cu prilejul ridicării în rang de arhiepiscopie a Eparhiei Argeșului și Muscelului, înalta delegație a fost întâmpinată la Biserica Domnească Sfântul Nicolae, ctitoria celor trei domnitori români în timpul cărora a păstorit Sfântul Iachint: Basarab I, Nicolae Alexandru și Vladislav I. În cuvântul rostit în biserica voievodală, Preafericirea Sa, care ocupă și scaunul de Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, a evocat activitatea celui dintâi mitropolit al Ungrovlahiei: „Ne aflăm în locul unde a slujit Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, între anii 1359-1372. El a fost contemporan cu Sfântul Grigorie Palama, care a trecut la Domnul tocmai în anul 1359, când prietenul și ucenicul său, Iachint de Vicina, a urcat pe tronul de arhipăstor al Mitropoliei Țării Românești. (…) Avem momente de profundă emoție, gândindu-ne că și moaștele, sfintele oseminte ale Sfântului Iachint, deși încă nu sunt descoperite, se află totuși în această biserică sau în apropierea ei”. Totodată, Părintele Patriarh a oferit Bisericii „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Curtea de Argeș cel de-al doilea hram – „Sfântul Ierarh Iachint”, mitropolitul Țării Românești, prăznuit astăzi. (articol de Alexandru BRICIU)
