Din inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la Cluj-Napoca se va desfășura duminică, 12 iunie, Procesiunea de Rusalii, cu participarea ierarhilor, preoților și credincioșilor din oraș. Programul liturgic în după-amiaza acelei zile va începe la ora 17:00, când se va oficia slujba Vecerniei plecării genunchilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, după care, de la catedrală, va începe procesiunea, informează Radio Renasterea.
Traseul pe care se va derula procesiunea va fi: Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1918 – Piața Unirii (prin fața Catedralei „Sfântul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piața Avram Iancu.
Se va respecta ordinea stabilită: toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, diaconi, preoți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Episcop-vicar Vasile Someșanul și soborul preoților slujitori, elevi, studenți și credincioși. De-a lungul traseului se vor face trei opriri și se vor rosti ectenii speciale.
La revenirea în Piața Avram Iancu, în jurul orei 19.30, în fața Catedralei Mitropolitane se vor oficia slujba sfințirii mici a apei, rugăciuni pentru natură, iar Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei va adresa un cuvânt de învățătură.
Fiind o premieră pentru municipiul Cluj-Napoca, Procesiunea de Rusalii își propune să îi aducă împreună pe credincioșii orașului în rugăciune, la un mare praznic, Pogorârea Sfântului Duh. Mai multe informații a oferit eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, pr. arhim. Teofil Roman: „Vecernia din ziua de Rusalii este o slujbă specială, unică, având mai multe rugăciuni cu plecare de genunchi, rugăciuni de pocăință, de mijlocire pentru întreaga Biserică, atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți, pentru că Pogorârea Sfântului Duh este ziua de naștere a Bisericii. Această procesiune este o manifestare a Bisericii în plinătatea Ei, trăind mai deplin sentimentul comuniunii dintre noi la asemenea evenimente. Și împreună suntem în pelerinaj spre Împărăția lui Dumnezeu”.
Pentru buna desfășurare a procesiunii, vor fi luate măsuri de restricționare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi vor asigura ordinea publică și combaterea unor incindente neprevăzute.





