Credincioșii din Târgu Jiu își cinstesc în aceste zile ocrotitorii spirituali ai orașului, Sfinții Împărati Constantin si mama sa Elena. Programul manifestărilor liturgice, desfășurate în atmosfera de sărbătoare prilejuită de Zilele municipiului Târgu Jiu, au debutat astăzi în jurul orei 12.00, la Biserica Sfinții Împărați, odată cu primirea moaștelor Sfântului Ioan cel Milostiv, care au fost aduse de la Biserica Postelnicu Fir din Craiova. Sfintele moaște au fost așezate într-un loc special amenajat și vor rămâne două zile în orașul lui Brâncuși, pentru a fi cinstite și închinate de credincioșii târgujieni, după cum ne-a transmis Diac. Gheorghe Cioiu.
După cum ne-a precizat părintele Vasile Vlădoiu, parohul Bisericii Sfinții Împărați, astăzi, de la ora 19.00, se va săvârși slujba Vecerniei unită cu Litia, iar de la ora 21.00, va avea loc deja traditionala procesiune cu icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena și racla cu sfintele moaște, pe străzile centrale ale orașului. Momentul central al programului liturgic va fi reprezentat de Sfânta Liturghie ce va fi oficiată mâine, 21 mai, la biserica închinată Sfinților Ocrotitori ai municipiului Târgu Jiu, precum și în toate lăcașurile de cult creștin ortodoxe.
Foto: Arhivă





