Procesiunea Calea Sfinților, în Capitală

Luni, 24 octombrie 2011, în prima zi a manifestărilor dedicate hramului Cuviosului Dimitrie cel Nou, credincioșii din București și nu numai, sunt așteptați să participe la tradițională procesiune „Calea Sfinților”. Sfintele moaște vor fi însoțite de numeroși preoți și diaconi.

La această procesiune vor participa preoții din Protoieriile din Capitală, respectiv Protoieriile 1, 2 și 3 Capitală și Protoieriile din Județul Ilfov, Preotoieria Ilfov Nord și Ilfov Sud, după cum a declarat pentru TRINITAS TV părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

De asemenea, pe toată perioada consacrată hramului, credincioșii vor avea parte și de asistență spirituală.

Pelerinii sunt rugați să aștepte în ordine, la rând, pentru a săruta cinstitele moaște, urmând ca apoi să poată lăsa, după trebuință, acatistele și pomelnicele la baldachinul din curtea Catedralei.

Tot cu prilejul hramului, lăcașurile de cult din centrul Capitalei și zona adiacentă vor fi deschise zi și noapte.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…