Procesiunea cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena la Galați

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos a început la Galați miercuri 27 noiembrie, prin procesiunea „Călători pe calea sfinților”.

În fața Universității „Dunărea de Jos”, ÎPS Arhiepiscop Casian, purtând pe brațe racla cu o părticică din lemnul Sfintei Cruci a întâmpinat delegația condusă de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarul Bisericii Ortodoxe Române a adus spre închinarea credincioșilor gălățeni racla cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena de la Catedrala Patriarhală din București.

De asemenea, de la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Galați a fost purtată în procesiune, către Catedrala arhiepiscopală, copia Icoanei Prodromița iar de la Seminarul Teologic, racla cu părticele din moaștele Sf Apostol Andrei și ale Sf. Ierarh Nicolae, aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La procesiune au participat peste 200 de preoți din cele două județe ale Eparhiei, elevi seminariști, tineri liceeni și studenți teologi, precum și o mare mulțime de credincioși. În catedrală a fost oficiată o slujbă de mulțumire, după care sfintele odoare au fost depuse pe un baldachin amenajat pe esplanada catedralei, după cum ne-a transmis pr. Gabriel Molocea.

Credincioșii se vor putea închina moaștelor celor trei sfinți până sâmbătă, 30 noiembrie, la cinstirea Sfântului Apostol Andrei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…