În Catedrala Mitropolitană din Sibiu a avut loc astăzi, 29 octombrie 2011, în prezența Patriarhului Alexandriei, Patriarhului României, a ierarhilor greci și români, proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului. La eveniment au participat numeroși reprezentanți ai instituțiilor de stat, în frunte cu domnul Traian Băsescu, Președintele României, reprezentanți ai Guvernului, ai Bisericilor surori, autorități locale, protopopi, preoți, profesori și oameni de cultură, tineri studenți și elevi, dar și mii de credincioși care au dorit să participe.
Sărbătoarea a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii oficiată de cei doi patriarhi, alături de soborul de ierarhi, preoți și diaconi.
La finalul acesteia a început ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna prin cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care a vorbit celor prezenți despre cinstirea sfinților în Biserica Ortodoxă: „Dumnezeu este minunat întru sfinții Săi prin lucrarea Sa în Sfinții Săi. Când noi cinstim pe toți Sfinții lui Dumnezeu nu cinstim în ei natura umană, autonomă și autosuficientă, ci lucrarea lui Dumnezeu în oameni. În sfinți noi nu cinstim orgoliul omenesc și greșelile oamenilor, ci în sfinți cinstim lucrarea Duhului Sfânt care iartă păcatele și care dăruiește oamenilor harul și iubirea Preasfintei Treimi. […] Cinstirea sfinților nu intră în concurență cu cinstirea lui Dumnezeu, ci dimpotrivă Dumnezeu se bucură că cinstim pe prietenii Lui care sunt sfinții. În Maria Egipteanca noi nu cinstim pe femeia păcătoasă, ci pe femeia pocăită și ridicată prin pocăință și prin harul lui Dumnezeu. Prin Sfântul Apostol Pavel noi nu cinstim pe prigonitorul Saul din Tars, ci pe cel care s-a convertit și a iubit atât de mult pe Hristos pe care îl prigonea înainte, încât a pătimit moarte de martir pentru El. De aceea, Biserica Ortodoxă când cinstește sfinții se uită mai întâi la lucrarea lui Dumnezeu din ei. Deci, noi, Biserica, când recunoaștem ca sfinți pe omenii care au iubit pe Dumnezeu și au împlinit în viața lor voia Lui pe pământ, de fapt cinstim pe Dumnezeu care a lucrat în ei. Nici un om nu este fără de păcat, dar noi mai întâi vedem lumina din oameni, nu păcatele din ei. De aceea, înainte de fi cineva trecut în rândul sfinților se săvârșește ultimul parastas pentru iertarea păcatelor lui” […] Deosebirea dintre un sfânt și un om obișnuit este aceea că sfântul a răspuns iubirii lui Dumnezeu cu iubire în rugăciune față de Dumnezeu și cu iubire în rugăciune față de semeni. Când ne uităm la viața slujitorilor Bisericii vedem mai bine câtă lumină au cultiva prin lumina botezului, prin lumina hirotoniei și prin lumina împărtășirii lor din Sfânta Euharistie”.
Patriarhul României a vorbit și despre Sfântul Ierarh Andrei Șaguna: „Anul acesta a rânduit Bunul Dumnezeu să fie trecut în rândul Sfinților din calendar, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și Sfântul Ierarh Simeon Ștefan, mitropoliți ai Transilvaniei. Desigur, am avut și în alte părți sfinți care s-au bucurat de cinstirea Sfântului Sinod, dar în Transilvania, în mod deosebit, Sfântul Sinod a dorit să evidențieze lucrarea misionară apostolică a doi mari ierarhi, aceștia pe care astăzi și mâine îi sărbătorim în mod deosebit. A vrut Bunul Dumnezeu ca să recunoaștem sfințenia lui. Biserica nu face sfinți, ci Dumnezeu îi face pe sfinți sfinți. Duhul Sfânt îi sfințește și îi arată că sunt sfinți. Biserica doar recunoaște sfințenia lui. În limba greacă, de fapt, canonizarea înseamnă recunoașterea sfințeniei unui om pe care Dumnezeu l-a sfințit […] Prin sfințenie toți oamenii sunt egali, pentru că cea mai mare virtute este virtutea sfințeniei și cel mai mare ideal al fiecărui creștin este să dobândească sfințenia care vinde de la Dumnezeu cel Unul Sfânt. […] Sfinții Ierarhi au o responsabilitate deosebită pentru că sunt urmași ai Sfinților Apostoli. Fiecare ierarh nu are o doar o grijă pentru mântuirea proprie, ci o grijă în plus și anume grija pentru mântuirea sufletelor celor încredințați lor spre mântuire […] Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a avut o lucrare deosebită care a fost profund marcată de prezența Duhului Sfânt. Se spune că Duhul Sfânt nu se arată în omul leneș și plictisit. Când cineva este leneș și plictisit este semnul că nu are pe Duhul Sfânt prezent în el. Duhul Sfânt se arată în oamenii plini de credință, de entuziasm, de dorință vie de a iubi pe Dumnezeu și de ajuta pe semenii lui. Sfântul Andrei Șaguna ne impresionează prin dragostea sa nețărmurită față de Hristos, față sfinții Lui și față de Biserica Lui. Ne mirăm cât a putut scrie omul acesta și cât a putut lucra. A construit sute de școli românești în Transilvania și două licee. A întemeiat ziarul Telegraful Român, care și astăzi continuă fără întrerupere, ca mijloc misionar de răspândire a credinței și de apărare a unității și demnității românilor din Transilvania. A tradus Sfânta Scriptură în patru volume și a lăudat pe Sfântul Simeon Ștefan, pe care îl vom, proclama ca sfânt mâine, după ce Sfântul Sinod a aprobat canonizarea, la Alba Iulia, pentru că a tradus Noul testament în limba greacă. Sfântul Andrei Șaguna ne-a lăsat statutul bisericesc pe care, până astăzi, în mare parte, Biserica noastră îl folosește. În mod deosebit, a arătat o neobosită luptă pentru apărarea Ortodoxiei și a demnității ortodocșilor din Transilvania”.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a dezvăluit și motivul aducerii Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei în Transilvania: „Am hotărât să îl aducem pe Sfântul apostol Andrei și în Transilvania. Astfel, el a cuprins cu binecuvântarea sa cele trei mai provincii Românești, Moldova, Țara Românească și Transilvania. Apostolul nostru a venit la noi. Să răspundem iubirii lui cu iubirea noastră. Să păstrăm credința apostolică și să o transmitem, pentru că, de fapt, cuvântul apostolos înseamnă misionar, cel care transmite mai departe lumina Evangheliei lui Hristos. Să fim apostoli sau misionari în familia noastră, transmițând credința noii generații. Să fim apostoli în școli, în biserici și pretutindeni și locul nostru de muncă, indiferent de funcția pe care o ocupăm. Să transmitem credința apostolică, adică iubirea lui Dumnezeu pentru noi și iubirea de viață și dăinuire veșnică. Iată de ce sărbătoarea aceasta este o sărbătoare a întregii Românii”.
În continuare s-a dat citire Tomosului sinodal de către Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
A urmat cuvântul Patriarhului Alexandriei care a apreciat că „îndată după ce voi încheia acest pelerinaj în România și mă voi întoarce în Africa, voi continua călătoriile mele misionare în 18 țări și voi duce cu mine această bucurie pe care am trăit-o în aceste zile. De aceea, simt că mă voi întoarce mult mai întărit și mai puternic atunci când voi merge timp de 7 sau 8 ore pe drumuri încă desfundate din pădurile tropicale ale Africii, fiind convins că mă va însoți rugăciunea Preafericirii Voastre, precum și rugăciunea tuturor ierarhilor, clericilor și dreptcredincioșilor creștini de aici din România”.
Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea a oferit în dar Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, o sfântă evanghelie și un engolpion cu chipul Maicii Domnului.
La rândul Său Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Hrisostom a spus: „Ne bucurăm când sute și mii de credincioși români vin în orașul Patras și își pleacă genunchii în fața Sfântului Cap al Sfântului Apostol Andrei cu lacrimi în ochi. De asemenea, se închină crucii sale și fac aceasta pentru că vin la părintele lor și al nostru, cel care ne-a împărtășit credința creștină deopotrivă ambelor popoare. Astăzi, trăim o bucurie atât de mare, că această Catedrală i-a primit pe ambii sfinți cu numele de Andrei, pe Sfântul Apostol și pe Mitropolitul Transilvaniei, Sfântul Andrei Șaguna, în comuniunea sfinților. Ambii s-au nevoie și au luptat, dându-și viața, cum este cazul Sfântului Apostol Andrei, pentru mărturisirea credinței și iubirii în Hristos, primul în secolul I creștin, iar cel de al doilea în secolul al XIX-lea”.
Mitropolitul de Patras a oferit Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu al Ardealului, ‘în numele clerului și al poporului dreptcredincios din orașul Patras’, un epitrahil și un omofor arhieresc, iar Catedralei Mitropolitane a dăruit o Cruce de binecuvântare.
În cuvântul Său, printre altele, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu și-a exprimat bucuria trăirii acestui moment binecuvântat: „În primul rând, ne bucurăm că smerenia pe care a dovedit-o, până la sfințenie, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, s-a transformat astăzi într-o mare binecuvântare. Dacă la înmormântarea lui, acum 137 de ani, un singur preot, duhovnicul lui, l-a condus spre locurile veșnice, astăzi doi patriarhi împreună cu alți 32 de ierarhi au proclamat canonizarea Sfântului Ierarh cel smerit care ne-a adus atâta bucurie”. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a dăruit Patriarhului României o Cruce de binecuvântare, o icoană cu chipul Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, trei scrieri în original ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, precum și un album dedicat Catedralei Mitropolitane din Sibiu. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a dăruit Patriarhului Alexandriei o Cruce de binecuvântare și o icoană cu chipul Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, iar Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Hrisostom i-a oferit icoana cu chipul Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, precum și tuturor membrilor din delegație.
La final, Președintele României, dl. Traian Băsescu, a elogiat personalitatea Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitului Transilvaniei: „El a fost acela care a dus la Viena și la Budapesta vocea românilor ortodocși. El a fost acela care i-a reprezentat pe românii din Transilvania și la Viena, în parlamentul imperial și la Budapesta, precum și în senatul din Transilvania. Dar ca orice patriot, a înțeles că dincolo de bătălia de zi cu zi pentru românii și pentru Transilvania lui, școala, educația și cultura sunt elementele de perenitate ale unui popor”.