La Catedrala mitropolitană din Iași, odată cu începutul Postului Mare, programul liturgic se intensifică. În primele patru zile ale acestei săptămâni se săvârșește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar miercuri și vineri se va oficia și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.
În această săptămână se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul de luni până joi, începând cu ora 16:00, urmat apoi de slujbele specifice Postului Mare după un program special. Primele două zile din Postul Mare sunt zile aliturgice, astfel că se săvârșesc slujba Miezonopticii, Utrenia, Ceasurile, Vecernia zilei următoare și Obednița. Seara sunt oficiate Pavecernița Mare și câte o parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
„Imediat după începutul Pavecerniței se citește prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Între troparele din canon strana și credincioșii cântă ‘Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă’ pe un ton tânguitor. La sfârșitul fiecărei laude se spune rugăciunea ‘Doamne și Stăpânul vieții mele’, apoi se fac 12 închinăciuni cu mai multe stihuri. Această rugăciune este specifică Postului Mare și se rostește până în miercurea din Săptămâna Patimilor”, a explicat arhim. Dosoftei Șcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași.
Trei dintre Sfintele Liturghii ale Bisericii noastre, în prima săptămână a Postului
În această perioadă se săvârșește Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Această Liturghie se oficiază împreună cu Vecernia de a doua zi, iar în cadrul ei nu există momentul Epiclezei, pentru că Sfintele Daruri s-au sfințit în duminica precedentă, atunci când s-a sfințit un al doilea Agneț.
Mâine dimineață, de la 9:00, la Catedrala mitropolitană din Iași, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, iar Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia joi seara ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Vineri seara, de la 16:00, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan. Sâmbătă dimineața se va oficia slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în prima duminică din Postul Mare se va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
„Postul este o perioadă de pocăință, de întristare duhovnicească, dar totodată este și o perioadă de bucurie. Prin post ne curățim sufletul și trupul nostru, prin abținerea de la anumite mâncăruri”, a adăugat arhim. Dosoftei Șcheul.





