Parohia „Sfânta Tatiana” din localitatea Ciutura, județul Dolj, derulează un amplu program de sprijinire a persoanelor nevoiașe. În cadrul acestuia funcționează un cabinet medical și o casă socială pentru cei fără adăpost.
Mai multe informații cu privire la serviciile destinate celor aflați în dificultate a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele paroh, Marius Bârlădeanu: „Avem activități atât la acest punct sanitar, cât și la domiciliu, iar aceste activități pot fi desfășurate, deoarece avem un medic voluntar. Punctul social medical funcționează două zile pe săptămână, iar de două ori pe lună oferim consultații și analize. Nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să construim mai departe un centru un pic mai mare. Tot în parohia noastră funcționează și o casă socială unde avem o mamă cu doi copii momentan. Acordăm asistență și mamelor la domiciliu, dar și familiilor care au copii cu risc de abandon școlar. În parohia noastră sunt foarte mulți bătrâni care sunt singuri și neajutorați și încercăm să-i ajutăm, iar prin implicarea de care dăm dovadă dorim să demonstrăm că prin iubirea noastră putem să slujim cu adevărat aproapelui”.
Proiectele sociale ale parohiei „Sfânta Muceniță Tatiana” din comuna doljeană Ciutura sunt derulate cu sprijinul voluntarilor din cadrul comunității și cu al oamenilor de bine care înțeleg să sprijine, după posibilități, activitățile Bisericii, informează TRINITAS TV.





