Astăzi, 5 decembrie 2009, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus va avea loc slujba Parastasului la 40 de zile pentru părintele arhimandrit Teofil Părăian, trecut la Domnul în data de 29 octombrie 2009., informează ‘Ziarul Lumina.’ Slujba va fi precedată de Sfânta Liturghie, care se va oficia de la ora 9:30 de către PS Andrei Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În continuare, de la ora 12:00, se va oficia slujba Parastasului la 40 de zile pentru părintele Teofil Părăian, slujbă la care va participa IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, PS Andrei Făgărășanul și PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Părintele Teofil Părăian a fost considerat duhovnicul bucuriei creștine, omul speranței și al iubirii curate și sincere. Din acest motiv, cuvintele sale rămân pentru toți cei iubitori de mântuire un model de viață duhovnicească și un program de angajare creștină.
De la părintele Arsenie Boca părintele Teofil a preluat recomandări de viață duhovnicească, precum: „nici abuzul, nici refuzul” (referindu-se la cumpătarea conjugală); îndreptarul de viață (oxigen, glicogen, păstrarea hormonilor, somn, concepție creștină de viață), dar și afirmații de genul: „Cine face curte, nu face carte”, „Să-ți ferești capul de frig și de prostie”. Referindu-se la moștenirea pe care părintele Arsenie i-a lăsat-o, în volumul autobiografic „Cine sunt eu. Ce spun eu despre mine”, părintele Teofil spunea: „Am fost un om al bucuriei. Sunt un răspânditor de bucurie, un lucrător de bucurie. Așa e formația mea. Așa m-a lăsat pe mine Dumnezeu: cu o înclinare spre mulțumire, spre bine. Și asta e moștenirea mea de la părintele Arsenie”.
Ne-a lăsat frumoase ziceri duhovnicești, pe care, amintindu-ni-le, îl vom simți pe duhovnicul tinerilor aproape: „Ceea ce faci, te face! Omul devine ce realizează”, „În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”, „Gândiți frumos!”, „Pace celor ce vin. Bucurie celor ce rămân. Binecuvântare celor ce pleacă”.
Un cuvânt ce revenea adesea în experiența părintelui Teofil era cel de „angajare”. El însuși fusese un om al deplinei angajări, prin care a reușit să depășească barierele neputinței trupești, și de aceea solicita angajare la lucrare, osteneală și nevoință duhovnicească. Sfinția sa ne-a lăsat un adevărat program de implicare în viața creștină autentică. Esența acestuia o constituia dragostea față de Sfânta Biserică, manifestată prin participarea plină de trăire și simțire la Sfânta Liturghie; rugăciunea de dimineață, de seară și la masă; lecturarea, zilnic, a cel puțin două capitole din Noul Testament și cugetarea asupra celor citite; lucrarea rugăciunii de toată vremea, pe care o considera o adevărată „respirație a sufletului” și „convorbire cu Părintele Ceresc”, precum și prin postul ortodox, cale a apropierii de Dumnezeu.
Atunci când se referea la Sfânta Litughie, o considera o culme a rugăciunii și recomanda participarea efectivă la fiecare sfântă slujbă. Ne cerea să fim nu martori pasivi, ci slujitori sau săvârșitori activi ai ei, în sensul că fiecare cuvânt sau gest sacramental să se imprime în sufletul nostru și să îl schimbe în bine. Duhovnic al esențelor, părintele Teofil ne sfătuia să depășim formalismul și legalismul, formulele prefabricate și clișeele stereotipe și să se descoperim rațiunea lăuntrică a fiecărui lucru și cu atât mai mult a realităților vieții creștine.
Despre rugăciune vorbea cu plăcere și o lucra stăruitor. Îndemnurile sale au valoare antologică: „Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie” ori îndemnul filocalic „Când îți aduci aminte de Dumnezeu, înmulțește rugăciunea ta, ca atunci când Îl vei uita să Își aducă El aminte de tine”. Pentru sfinția sa rugăciunea nu echivala cu o repetare mecanică a unor texte sau formulare creștine, ci presupunea simțirea prezenței și a lucrării lui Dumnezeu alături de noi. Rugăciunea neîncetată pe care o pretindea ucenicilor săi nu trebuie înțeleasă ca o simplă repetare continuă a unei formule de rugăciune, ci ca o stare, conștiința prezenței lui Dumnezeu, conștiință care izvorăște din preamărirea Lui. Părintele ne îndemna la o rugăciune vie, la împlinirea Evangheliei creștine.
Programul acesta de viață duhovnicească se baza pe cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, păstrate în mod deosebit în Sfintele Evanghelii. De aici și recomandările părintelui de aprofundare a Scripturii. Fiind întrebat în legătură cu programul de lectură biblică, părintele spunea: „Eu recomand celor care se lasă îndrumați de mine să citească în fiecare zi două capitole din Noul Testament, începând cu Evanghelia de la Matei, continuând cu celelalte Evanghelii, și apoi să citească încă o dată și încă o dată, de trei ori Evangheliile una după alta, după aceea fiecare carte din Noul Testament să o citească de trei ori în parte, Faptele Apostolilor o dată, de două ori, de trei ori, Epistola către Romani o dată, de două, de trei ori și așa mai departe până la sfârșitul Noului Testament”. Insistența asupra importanței lecturării și meditării asupra cuvintelor scripturistice izvora din convingerea adâncă a părintelui că prin cuvintele Scripturii Hristos Se adresează fiecăruia dintre noi, luminându-ne viața și arătându-ne calea.
La această sumă de fapte creștine se adaugă lucrarea postului, pe care părintele, în acord cu sublima credință creștină, nu îl înțelegea doar ca o înfrânare trupească, ci o reală părăsire a păcatului, după vechea zicere: „Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim și de păcate”.
În gândirea și trăirea părintelui Teofil întreaga osteneală duhovnicească, angajarea creștină trece prin mai multe etape, care sunt tot atâtea trepte ale bucuriei și desăvârșirii. Fiecare a fost numită cu un cuvânt din limba greacă: Teopist – credincios lui Dumnezeu; Teodul – slujitor al lui Dumnezeu; Teognost – cunoscător al lui Dumnezeu; Teofil – iubitor al lui Dumnezeu; Macarie – „Fericitul”. Treptele acestei scări devin astfel, în tâlcuirea părintelui Teofil, credința, slujirea lui Dumnezeu, cunoașterea Lui, iubirea Sa, toate acestea conducând spre adevărata și nepieritoarea fericire.
Urcând treptele acestei scări duhovnicești, părintele Teofil, precum sincer mărturisea, și-a găsit în credința ortodoxă adevărata bucurie și împlinire: „Am dus o viață frumoasă cu care mă pot prezenta în fața lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Mă gândesc uneori: «Când va fi să mă prezint înaintea lui Dumnezeu, ce I-aș spune eu lui Dumnezeu?». Și m-am gândit că ar putea zice Dumnezeu: «Știi ceva? Pe tine tot așa te las și-n veșnicie». Și eu aș zice: «Slavă Ție, Doamne, slavă Ție»! Și m-am mai gândit așa, că aș zice în fața lui Dumnezeu: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul» și «Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!»”.
pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași
