Proiectul „Alege Școala” în Arhiepiscopia Iașilor

În Arhiepiscopia Iașilor proiectul „Alege Școala” a fost implementat până în prezent în jumătate din Protopopiatele din eparhie. La cursurile de formare au participat peste 170 de preoți, informează Radio TRINITAS.

Ei au fost instruiți pentru face față problemelor legate de abandonul școlar, a spus părintele Eugen Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor: „Prin atelierele de formare au trecut aproximativ 170 de preoți. Protopopiatele Iași 1, Iași 2, Săveni și Botoșani. Am discutat în cadrul acestor ateliere chestiuni concrete privitoare la abandonului școlar, dificultățile, motivele care conduc către acesta, dar și elemente concrete de ajutor pentru preoți în interacțiunea cu acei copii și tineri care abandonează școala. Am discutat și despre modul prin care Biserica poate trezi la viață valorile, dragostea pentru carte și bunurile obținute prin educație”

Proiectul „Alege Școala”, este derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu organizația „World Vision România”. În total, în Arhiepiscopia Iașilor vor fi formați în cadrul proiectului 246 de preoți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…