Proiectul „Hristos împărtășit copiilor” în Episcopia Caransebeșului

Sala de ședințe a Protopopiatului Reșița a fost recent gazda unei întâlniri de lucru ce a avut ca temă stabilirea următorilor pași prioritari privind implementarea și dezvoltarea proiectului național ‘Hristos împărtășit copiilor’ pe întreg cuprinsul Episcopiei Caransebeșului, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Ședința de lucru a fost deschisă de părintele Nichifor Tănase, care a prezentat principalele coordonate ale întâlnirii. Alături de părintele protopop Nicolae C. Mirișan au participat responsabilii de zone care răspund de implementarea proiectului. Amintim pe pr. Dănuț Coste (Caransebeș), pr. Liciniu Oltean (Oțelu Roșu), pr. Ion Cherescu (Bozovici), pr. Corneliu Hrițcu și pr. Remus Căta (Oravița), pr. Răzvan Sas (Bocșa), pr. Gheorghe-Cristian Manole (Reșița) și pr. Valentin Popovici, responsabil cu proiectul ‘Sinopticii’ pe zona Reșița. În cadrul întâlnirii de lucru, pr. insp. dr. Nichifor Tănase a prezentat rezultatele obținute, fiind evaluate modalitățile și reușitele de funcționare a proiectului. În cadrul întâlnirii s-a discutat și posibilitatea identificării unor noi proiecte sau posibilități de funcționare mai ample pentru depunerea, în cadrul viitoarei întâlniri, a unor miniproiecte comune, dar și o informare mai bună cu privire la situația existentă prin apariția unei publicații care să reflecte aceste activități. Un aspect important privind dinamica realizării unor etape interacționale este cel al trasării sarcinilor fiecărui responsabil. Agenda cultural-catehetică, parteneriatele sinoptice, jurnalele catehetice, posibilitatea încadrării în spațiul unei emisiuni radio sau tv, proiecții power-point, chestionarele, distincții oferite pentru merite deosebite, baza de date și raporturile periodice au fost câteva din multitudinea subiectelor abordate.

Totodată, în cadrul ședinței de lucru, responsabilii de zone au făcut diverse propuneri în vederea îmbunătățirii proiectului, având ca scop promovarea credinței și a valorilor ortodoxe, dar cel mai esențial punct a fost stabilirea mecanismelor de conlucrare în vederea atingerii obiectivelor propuse. Monitorizarea acestor activități și stabilirea unui calendar după care trebuie să se desfășoare măsurile necesare de aplicare în comun duc la anihilarea oricăror dezavantaje, fie ele de natură economică, sau a lipsei mijloacelor necesare aplicării unor astfel de activități ca elemente de referință foarte importante. Pentru a exista un astfel de sentiment de calitate și responsabilitate față de aceste strategii de funcționare, este importantă implicarea unei varietăți de mijloace și a cât mai multor factori interesați în elaborarea proiectului. Cu cât activitățile desfășurate includ mai multe procese de analiză și evaluare, cu atât mai ușor responsabilul va putea fi implicat în procesul de planificare a acțiunilor la nivelul parohiei. Fiecare responsabil trebuie să observe, să practice și să utilizeze abilitățile socio-programatice implicate în bunul mers al proiectului.

La final, pr. protopop Nicolae C. Mirișan a concluzionat: ‘Întâlnirea reprezintă ocazia în care o echipă poate comunica și deveni eficientă. Ca să putem lucra împreună, trebuie să putem înțelege ce s-a făcut, cum s-a făcut, să aflăm detalii pe care doar responsabilii le cunosc, să generăm idei și să găsim soluții. Toate acestea pot fi făcute cel mai eficient în cadrul unei astfel de întâlniri pe care cei mai mulți dintre noi o consideră oportună. Vă urez succes și vă garantez tot sprijinul meu’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…