Promovări academice în învățământul teologic

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București s-au desfășurat, în zilele de 24 și 25 februarie, trei concursuri pentru ocuparea posturilor didactice vacante în cadrul Departamentului de Teologie Istorică, Biblică și Filologie. Astfel, luni, 24 februarie, două posturi vacante de profesor universitar au fost ocupate de pr. conf. dr. Daniel Benga și pr. conf. dr. Mihail Săsăujan, iar marți, 25 februarie, al treilea post de profesor universitar a fost ocupat de pr. conf. dr. Constantin Preda, după cum informează Ziarul Lumina.

La concurs au fost scoase două posturi la discipline istorice: unul la disciplina Istoria Bisericească Universală, pentru care a aplicat pr. conf. dr. Daniel Benga, și unul la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru care a aplicat pr. conf. dr. Mihail Săsăujan. De asemenea, a mai fost scos la concurs un post de profesor la disciplina Studiul Noului Testament, din cadrul aceluiași departament, pentru care a aplicat pr. conf. dr. Constantin Preda. La cele două probe ale concursului, conferința publică și interviul privind proiectul științific și didactic, candidații au întrunit punctajul maxim. Activitatea științifică și publicistică a celor trei candidați a corespuns întru totul cerințelor Consiliului Na­țional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). „Suntem bucuroși pentru cei trei noi profesori pe care îi are facultatea noastră și care sunt ancorați nu numai în trecutul nostru teologic și în prezentul nostru misionar, ci și în viitorul nostru științific, care trebuie să fie la cotele cerute de universitate și de învățământul teologic românesc. Toate aceste concursuri aduc un plus de valoare corpului didactic al facultății noastre și sunt menite să ridice nivelul calitativ al învățământului teologic”, ne-a declarat pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Săptămâna trecută au avut loc alte două concursuri pentru ocuparea posturilor didactice vacante în cadrul Departamentului de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră. Pentru postul de conferențiar universitar a candidat pr. lector dr. Radu Petre Mureșan, iar pentru postul de asistent universitar a candidat dr. Lucian Costel Dogan, ambii fiind declarați admiși de comisie, în urma examenului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…