În aceste vremuri în care Dumnezeu a rânduit să vieţuim, odată cu dezvoltarea mijloacelor de informare în masă, vedem cum oameni aflaţi la distanţe geografice şi culturale considerabile se pot informa reciproc, pot comunica în spaţiul virtual, ba chiar îşi pot exprima părerea cu privire la înţelesul mai mult sau mai puţin vizibil al unor evenimente la care nu sunt martori oculari, ci doar au primit veşti despre ele prin mijloacele mai sus amintite. Acest spaţiu al mass-mediei este unul extrem de dinamic şi într-o permanentă transformare. Astfel, se poate observa că societatea a trecut cu repeziciune peste epoca informaţiei pure şi păşeşte acum, cu îndrăzneală eroică s-ar putea spune, spre o eră dominată de ermineutică, în care principala activitate a unui segment important de oameni, mai cu seamă dintre cei conectaţi la mediul virtual, este erminia realităţii văzute. Asistăm, aşadar, azi în timpul domniei supertehnologizării la o febrilă dorinţă nu doar de a şti, ci mai cu seamă de a interpreta evenimentele, de la cele regionale şi până la întâmplările cu impact universal. Însă, într-un plan mai adânc, această dorinţă de a emite cu orice preţ o judecată personală asupra faptului care se întâmplă sau care tocmai s-a produs, îl face pe om să piardă înţelesul duhovnicesc al desfăşurării istoriei, cuprins în ceea ce Biserica a numit dintotdeauna Pronia dumnezeiască. Pentru aceasta, fără recursul la credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume, fără un sens veşnic al acestei lumi, totul se năruie şi se risipeşte, iar în locul armoniei se instaurează disperarea şi nihilismul. Astăzi, precum în orice vreme din istoria lumii, contemplarea evenimentelor fenomenale despărţite de Pronie şi judecate în sine poate deţine suficientă forţă în stare să tulbure şi să dezorienteze sufletul ataşat de aparenţe. De aceea, sfatul dat oarecând de Sfântul Ioan Hrisostom Olimpiadei este la fel de valabil atunci, ca şi acum: „Nimic din cele ce se întâmplă în viaţa ta să nu te tulbure! Încetează de a ruga pe cutare sau pe cutare, lasă umbrele să treacă – doar umbră este ajutorul omenesc! – şi roagă-L necontenit pe Iisus, Căruia-I slujeşti, să facă numai un semn, şi toate se vor limpezi într-o clipă“ (Scrisoarea a VII-a către Olimpiada).
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
