PS Episcop Vicar Marc Alric Nemteanul implineste 49 de ani

PS Marc Nemteanul, episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, implineste astazi varsta de 49 de ani. PS Marc Alric s-a nascut la data de 11 mai 1958, la Paris, unde si-a facut studiile primare, gimnaziale si liceale la Colegiul ‘Massillon’ in perioada 1965 – 1975, dupa care, incepand cu anul 1975, a urmat cursurile Facultatii de Arhitectura din Paris pe care le absolva in anul 1981, timp in care studiaza si la Institutul de Urbanism din Paris din cadrul Universitatii Paris VIII, al carui licentiat devine in anul 1980. Imbratiseaza calea Bisericii Ortodoxe in sanul careia este primit la 25 ianuarie 1987, in jurisdictia Bisericii Ortodoxe Romane, iar in anul 1991 este inchinoviat la Manastirea Sihastria – judetul Neamt, pentru ca mai apoi, la 6 septembrie 1992, sa primeasca tunderea in monahism in aceeasi vatra monahala a Manastirii Sihastria. A fost hirotonit intru ierodiacon la data de 9 septembrie 1992 si hirotonit intru ieromonah la 20 august 1994 de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. In timpul sederii si implinirii lucrarii sale calugaresti in Moldova a indeplinit diferite ascultari in cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, perioada de timp in care studiaza la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi, al carei licentiat devine in anul 1995. In anul 1996, dupa revenirea in Franta, s-a dedicat activitatii misionare in cadrul mai multor parohii, iar din anul 2003, in calitate de consilier al Protoieriei Frantei si colaborator apropiat al IPS Iosif, Mitropolit pentru Europa Occidentala si Meridionala. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa de lucru din 3 martie 2005, a aprobat alegerea arhim. Marc Alric in cel de-al doilea post de episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale si ridicarea sa la treapta de arhiereu, urmand a purta titulatura de ‘Nemteanul’. Hirotonia intru arhiereu a avut loc in sambata din Saptamana Luminata, 7 mai 2005, in Biserica ‘Sfintii Arhangheli’ din Paris, la slujba religioasa participand IPS Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, IPS Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Germaniei, Europei Centrale si de Nord, precum si alti inalti ierarhi ortodocsi.

Intru multi si fericiti ani, Prea Sfintite Parinte!

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…