PS Ioan Selejan a sustinut aseara conferinta cu tema ‘Viata familiei si viata parohiei – loc de renastere spirituala’.

Prea Sfintitul Ioan Selejan, Episcopul Harghitei si Covasnei, a sustinut aseara la Iasi, incepand cu orele 17.30, o conferinta cu tema ‘Viata familiei si viata parohiei – loc de renastere spirituala’. Aceasta este cea de-a doua conferinta organizata de catre Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi din Romania, filiala Iasi, in Postul Craciunului din acest an. Ea a avut loc in Aula ‘Mihai Eminescu’ a Universitatii ‘Al. I. Cuza’ din Iasi.

Prea Sfintitul Ioan Selejan este Episcop al Covasnei si Harghitei din anul 1994. Este un recunoscut specialist in restaurari de biserici, iar inainte de a fi hirotonit episcop a fost si Superior al Asezamantului Romanesc din Ierusalim.

Prea Sfintitul Ioan Selejan a vorbit despre familie, ca fiind nucleul de baza al unei societati, care duce la prosperitate si dezvoltare: ‘Familia este prima societate naturala in care apar copiii, dupa cum ne invata si Biserica Ortodoxa. Familia este prima institutie umana. Ea concentreaza toate valorile prin care se afirma si se sustine viata. Ea modeleaza aptitudinile originale ale omului. Familia isi asuma sarcina de a transmite viata, de a combate moartea, insa adevarata biruinta asupra mortii a fost facuta de Insusi Mantuitorul Hristos prin Inviere.’

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…