Radio TRINITAS emite si la Moldova Noua

Radio Trinitas poate fi receptionat, de la sfarsitul lunii septembrie a.c., si la Moldova Noua, in judetul Caras-Severin, pe frecventa 104, 3 MHz. Aceasta este cea de-a 18-a statie de emisie a postului de Radio Trinitas, care a inceput sa emita local, la Iasi, pe data de 17 aprilie 1998, in prezent acoperind peste 50% din teritoriul tarii. PS Laurentiu Streza, Episcopul Caransebesului, ne-a spus ce inseamna pentru credinciosii din aceasta Eparhie deschiderea statiei de emisie de la Moldova Noua: ‘E mare bucurie pentru noi sa primim aceasta veste si, mai ales, sa auzim primele unde care intra in casele credinciosilor cu Vestea cea Buna, cu slujbele noastre bisericesti si cu tot ceea ce dumneavoastra, ca un radio religios, sa transmiteti credinciosilor nostri. Este primul post de radio crestin care poate fi receptionat, cu atat mai mult ca el a obtinut, dupa cum am auzit, o astfel de raspandire, in asa fel incat programul pe care il aveti dumneavoastra, foarte bine chibzuit, este un lucru extraordinar. Trebuie sa multumim dintru inceput lui Dumnezeu pentru darul acesta, ii multumim, in special, IPS Mitropolit Daniel pentru dragostea si inclinarea IPS Sale spre zona noastra. Este un dar mare care va fi primit, in acelasi timp noi avem acum posibilitatea sa ascultam vesti si din alte parti ale tarii, dar si de aici de la noi sa transmitem pentru toti ceilalti credinciosi, in asa fel incat sa se realizeze aceasta legatura spirituala directa si permanenta’. Realizarea statiei de la Moldova Noua a fost posibila cu sprijinul Episcopiei Caransebesului, precum si cu ajutorul Protopopiatului Oravita si a parohiilor din Moldova Noua. De aceea, conducerea postului de Radio Trinitas multumeste tuturor celor care au contribuit la deschiderea acestei noi statii de emisie. In luna octombrie, Radio Trinitas va emite si de la Gheorghieni, pe frecventa 93,00 MHz, de unde vor fi acoperite judetele Harghita, Mures, Sibiu, Brasov si Covasna. Tot de luna viitoare, Radio Trinitas va putea fi receptionat si in judetul Maramures pe frecventa 94, 3 MHs, dupa ce va fi realizata statia de emisie de pe varful Varatec, dar si in orasul Gura Humorului si in imprejurimi, pe frecventa 92, 8 MHz.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…