Trei preoți militari din garnizoana București au primit astăzi, 28 iunie 2012, rangul de iconom stavrofor. Slujba de hirotesie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
În cuvântul de învățătură, Patriarhul României a evidențiat importanța slujirii preotului în mijlocul militarilor români.
„Această cooperare între Biserică și Armată pe mai multe planuri se vede mai ales prin activitatea spirituală, duhovnicească, pastorală a preoților din unitățile militare. Este un moment de bucurie, de felicitare și în același timp o responsabilitate mai mare pentru că rangul acesta iconom purtător de cruce sau stavrofor, cum se spune în limba greacă, este un semn de recunoștință și de recunoaștere pentru activitățile desfășurate, dar și un îndemn pentru activități viitoare. Crucea arată deodată jertfelnicia săvârșită, împlinită, dar și capacitatea de a continua o lucrare folositoare comunității și aici în special unităților militare”, a spus Preafericirea Sa, după cum informează Radio TRINITAS.
Rangul de iconom stavrofor a fost dăruit preoților militari în urma misiunilor desfășurate în unitățile militare pe care le păstoresc.





