Ierarhi, preoți și mii de credincioși și-au luat rămas-bun și au înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru părintele Teofil Părăian, sâmbătă, 31 octombrie 2009, în mănăstirea sa de metanie, Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. La această mănăstire, din 1953, părintele Teofil s-a rugat ani de-a rândul pentru neamul creștinesc, a spovedit zi și noapte și i-a binecuvântat pe toți. Părintele Teofil Părăian a trecut la cele veșnice în noaptea de miercuri spre joi (29 octombrie), la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, după o suferință de câteva luni.
Miile de credincioși din întreg cuprinsul țării au venit la Sâmbăta pentru a-l vedea, pentru ultima dată, pe părintele Teofil Părăian, dar, așa cum spunea el, nu s-au despărțit de el: „Nu se poate să ne despartă Dumnezeu în lumea cealaltă dacă ne-a unit în lumea aceasta. Dacă ne-am simțit bine unii cu alții în lumea aceasta credem că ne binecuvintează Dumnezeu să fim împreună și în cealaltă.”
Părintele Teofil s-a identificat întotdeauna cu Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, iar mănăstirea cu renumitul duhovnic. A fost un excelent orator, un duhovnic de neîntrecut și mai ales un apropiat al tinerilor. Pentru aceasta stau dovadă zecile de conferințe pe care părintele le-a ținut în toate centrele universitare. Iar pentru aceasta tinerii nu l-au uitat.
De când marele duhovnic a trecut la cele veșnice, au venit să privegheze lângă sicriul părintelui numeroși oameni care l-au cunoscut. Printre ei, președintele Senatului, Mircea Geoană, și alte oficialități de stat, reprezentanți ai autorităților județene și locale.
Sâmbătă, încă de la orele dimineții, curtea mănăstirii s-a umplut de credincioși de toate vârstele și de o mulțime de tineri, mai ales studenți.
La ora 10:00, în biserica mare a mănăstirii, mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre au săvârșit Sfânta Liturghie, sub protia IPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. După aceasta, în dangăt de clopote, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Teofil a fost dus în mijlocul credincioșilor, acolo unde i-a plăcut întotdeauna sa stea, a fost așezat în fața istoricei biserici a mănăstirii, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu. Aici, IPS Mitropolit Laurențiu a săvârșit slujba înmormântării călugărilor, alături de IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Daniil, Episcopul Daciei Felix, PS Irineu Duvlea, Episcop-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, PS Andrei Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, PS Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurați de peste 250 de preoți. Au fost prezente autorități centrale și locale, stareți și starețe de la mănăstirile din cuprinsul Mitropoliilor Ardealui și Olteniei și a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, precum și peste 4.000 de credincioși.
„Nu a spus niciodată că e obosit”
La sfârșitul slujbei, Mitropolitul Ardealului a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Apoi Înalt Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, afirmând despre părintele Teofil că, „dacă nu a văzut lumina zilei, i-a dat Dumnezeu puterea vederii lăuntrice, și dumneavoastră, fiecare în parte, sunteți martori ai acestui lucru, pentru faptul că v-a cunoscut pe fiecare, chiar dacă nu v-a văzut fața. V-a binecuvântat din tot sufletul și v-a transmis lucrarea, harul lui Dumnezeu, ca să puteți merge împliniți la casele frățiilor voastre. Pentru noi toți este un exemplu. Pentru preoți mai ales, pentru că a propovăduit Evanghelia lui Hristos din toate sursele, din comentarile la Sfintele Evanghelii și mai ales din Sfânta Liturghie. Aproape că nu exista sărbătoare la care să nu amintească ceva din taina Liturghiei. Măcar un fragment, măcar o binecuvântare. Pentru că pe toate le trăia! De la părintele Serafim Popescu a luat bucuria și zâmbetul pe care îl transmitea tuturor. Zâmbetul acesta și bucuria aceasta au fost inspirate sau luate chiar din ceea ce repeta mereu, din zâmbetul lui Dumnezeu. Și dacă ne zâmbea nouă, și dacă ne vorbea despre bucuria lui Dumnezeu exprimată în cuvintele acestea omenești, iată că acum se duce să vadă zâmbetul lui Dumnezeu. Să-i zâmbească și el și să simtă bucuria lui Dumnezeu pe care o are, pentru că mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se păcăiește, dar pentru unul care a slujit atâția ani în ogorul Domnului. A fost și un predicator și un misionar ca nimeni altul, adresându-se tuturor credincioșilor, dar mai ales celor tineri. Nu ne-am dat seama decât după ce am adunat toate convorbirile împreună, câtă activitate a depus. Nu a spus niciodată că e obosit, mergând până în marginile țării și trecând hotarele ei pentru ca în conferințe să lumineze sufletele. A fost întrebat de ce s-a apropiat așa de mult de tineri. Și după ce am stat și am cugetat mi-am dat seama că și-a asumat paternitatea spirituală. În momentul când părintele se apropia de un tânăr sau un tânăr de părintele Teofil, îl asculta până la ultima mărturisire a acelei taine pe care o ascundea de părinți, și încerca să îl aducă cu picioarele pe pământ. Să-i ofere șansa pe care nu i-a arătat-o nimeni. Și apoi de a-l ridica de la nivelul de a primi o simplă înțelegere, la binecuvântarea lui Dumnezeu. Și pe tinerii pe care i-a pus în legătură cu Dumnezeu i-a păstrat aproape de sine”.
După cuvântul IPS Mitropolit Laurențiu, întreaga suflare, alături de corul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, a cântat „Veșnica pomenire”, apoi troparul de biruință „Hristos a înviat!”. Înconjurând biserica mănăstirii, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Teofil și-a găsit loc de odihnă în cimitirul mănăstirii.
„Un mărturisitor al Mărturiei celei adevărate”
Domnul Adrian Nae din Brașov, care l-a cunoscut îndeaproape pe părintele Teofil, ne-a declarat că „părintele a fost omul bucuriei, omul care a adus pacea în sufletele oamenilor. Deși trăim într-o societate de consum, în care stresul, oboseala, angoasa se răsfrâng asupra sufletelor și chipurilor oamenilor, o societate în care lumea este într-o continuă fugă spre orice altceva, dar numai către Dumnezeu nu, părintele Teofil a reușit «să odihnească» și să adune, așa cum adună pasărea puii săi sub aripi, și să călăuzească foarte mulți credincioși și mai ales tineri, atrași fiind de figura luminoasă, sufletul cald și inima bună. A fost un «tată» iubitor, «moșind» și «născând» duhovnicește fii și fiice. Părintele Teofil a fost un dar de la Dumnzeu, străduindu-se ca în jurul lui să fericească pe toți!”
Studentul teolog Răzvan Perșa din Cluj a spus că „dacă mulți au avut privilegiul de a-l cunoaște pe părintele Teofil din postura de duhovnic, monah desăvârșit sau exeget al cuvântului lui Dumnezeu, eu am avut privilegiul de a-l cunoaște din postura de mărturisitor. Din nenumăratele sale cuvântări, pe care le ținea pentru noi, tinerii, la începutul Postului Crăciunului, am descoperit modelul desăvârșit al postitorului și al postirii. Ne-a invățat că postul adevărat este acela care stârnește mereu în noi dorința de a ne apropia de Dumnezeu. Nimeni nu putea să ne mărturisească cu atâta convingere acest lucru dacă nu era el însuși în lumina lui Dumnezeu. Așa va rămâne pentru mine, un mărturisitor al Mărturiei celei adevărate”.
„Părintele nu a murit, ci acum trăiește cu adevărat!”
Ioan Ostafi, cel care l-a avut pe părintele Teofil 11 ani duhovnic, ne-a mărturisit că „în relația duhovnic-fiu duhovnicesc, părintele Teofil cerea mereu desăvârșirea. Îi iubea pe toți fiii săi duhovnicești cu o iubire sinceră, simțea când unul dintre ei se afla întru ispite. Curăța mereu rănile duhovnicești din rădăcină cu îndemânarea unui chirurg excepțional, dar le trata până la vindecare cu bunătatea unui părinte care dorește pe fiul său sănătos”.
„Părintele Teofil a fost un caracter puternic ce nu a renunțat ușor. Niciodată nu a zis nu, ci întotdeauna da”, ne-a declarat tânărul Ratz Horia. „A ținut mereu fruntea sus și capul plecat lui Dumnezeu. Lipsit de lumina ochilor, răspândea lumina cunoștinței, a înțelepciunii și a iubirii celor ce, ca la un izvor pururea curgător veneau să-și adape setea. Părintele nu a murit, ci acum trăiește cu adevărat!”.
