Scurt interviu cu părintele Roger Coresciuc, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, Toulouse, Franța, legat de Taina Căsătoriei, publicat în ‘Ziarul Lumina’, din data de 5 aprilie 2011:
Părinte, care este concepția Bisericii Ortodoxe față de căsătoriile mixte?
Există foarte multe situații în care credincioși ortodocși solicită preotului săvârșirea Tainei Cununiei între un ortodox și un eterodox. Acest lucru este foarte des întâlnit în parohiile din diaspora. În general se aplică principiul iconomiei. Cei doi sunt datori să ceară episcopului locului respectiv o dispensă, în care să precizeze că doresc să facă nunta în Biserica Ortodoxă. Slujba se săvârșește doar de către preotul ortodox, în biserica ortodoxă. Este interesant însă faptul că, în destul de multe cazuri, soțul care nu este ortodox, după un număr de ani de viețuire alături de cineva care dă mărturie autentică de credință ortodoxă, ajunge să se simtă foarte apropiat de Ortodoxie și adesea mulți dintre aceștia aleg să înceapă perioada de catehumenat, premergătoare intrării în Ortodoxie. Bineînțeles, aceasta nu este o regulă generală și, statistic vorbind, acest lucru nu se întâmplă în toate familiile. Este foarte adevărat și că neîmpărtășirea din același potir poate provoca dificultăți în asumarea și înțelegerea deplină a rolului credinței în structurarea și definirea vieții de cuplu. Biserica Ortodoxă permite însă aceste căsătorii și cu nădejdea că harul lui Dumnezeu va lucra în așa fel, încât cei doi să devină una în credință.
Cum este privită Taina Căsătoriei în zilele noastre: drept un lucru demn de a fi respectat sau un obicei depășit?
Deși, aparent, asistăm la o devalorizare a Tainei Căsătoriei, paradoxal, foarte mulți credincioși prețuiesc ideea de a-și asuma relația în fața lui Dumnezeu. Sigur, problematica Tainei Căsătoriei în lumea de azi este una extrem de complexă și nu poate fi analizată în câteva cuvinte. Este însă foarte important ca în contextul de față, al acestei aparente devalorizări a Tainei Căsătoriei, preotul să iasă în întâmpinarea celor care se deschid în fața chemării Bisericii. O revalorizare a acestei taine nu este posibilă decât printr-o cateheză susținută și printr-o repoziționare a tuturor față de provocările și responsabilitățile angajamentului în fața lui Dumnezeu. Nunta trebuie să fie un eveniment pregătit din timp, cu multă grijă și atenție. Preotul este dator să-i îndrume pe cei care vor să își pună rânduială în viață, iar această îndrumare trebuie minuțios elaborată. Educația credincioșilor nu vine de la sine. Mulți dintre cei care se apropie de Biserică sunt foarte uimiți de faptul că nu au știut de bogăția care poate fi găsită aici, concentrându-se, din păcate, doar asupra elementelor exterioare, atât de bine cunoscute în cazul căsătoriilor. Reperele biblice și patristice, explicațiile de ordin liturgic, simbolismul general al Tainei Căsătoriei trebuie completate și de o asistență ante și posteveniment. Preotul este dator să încerce să îi facă pe cei doi să înțeleagă că prin Taina Nunții nu împlinesc doar o cutumă izolată (care pentru mulți poate reprezenta un obicei depășit), fără legătură cu viața Bisericii în ansamblul ei, ci că se apropie de Dumnezeu, singurul care poate face ca o relație să dureze. Bineînțeles că, fără aceste minime pregătiri, Taina Căsătoriei poate fi percepută ca o cutumă depășită. Cred însă că semnalarea aspectelor amintite, precum și a multor altora, celor care vin în Biserică pentru Cununie, este decisivă în remodelarea concepției lor despre Taina Căsătoriei.
