Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat sâmbătă, 10 noiembrie 2012, Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din parohia Mologești, comuna Laloșu, județul Vâlcea. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit și biserica parohială din localitate, după ce lucrările de consolidare, renovare și înfrumusețare au fost finalizate, după cum ne informează Arhidiacon Ioan Liviu Găman.
Sute de credincioși au venit astăzi în comuna Laloșu, pentru a participa la slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Cuvioasa Parascheva” din parohia Mologești. Evenimentul a început de sâmbătă seara cu slujba Vecerniei. Astăzi, slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După slujba de sfințire a bisericii, părintele ierarh a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat importanța spirituală și simbolistica slujbei de tânosire a unui locaș de cult. „Am săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, lucrare a harului Duhului Sfânt, pe care o cerem de fiecare dată când dorim să ne înnoim ființa noastă umană, dar și când dorim să înnoim și să sfințim casa lui Dumnezeu, care este sfânta biserică, locaș de cult. Mai întâi se sfințește partea de dinafară, pentru că se delimitează locul sacru de restul lumii. Este un loc consacrat lui Dumnezeu, de aceea slujba de sfințire sau resfințire a unei biserici începe din afara locașului sfânt, prin citirea unor fragmente din Vechiul Testament cât și a Evangheliei, prin care se cunoaște faptul că locașul care se sfințește este casa lui Dumnezeu în care îl chemăm să asculte rugăciunile noastre, să asculte glasul nostru, atât ziua cât și noaptea…”, a spus Preasfinția Sa.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Ierarh a explicat sensurile duhovnicești desprinse din cele două pericope evanghelice de astăzi. „…Sfântul Evanghelist Ioan ne prezintă învățătura Mântuitorul Iisus Hristos, care ne arată cum să trăim adevărata viață în Hristos: „…cel ce vine la Mine, nu va mai umbla în întuneric, cel ce crede în Mine, nu va mai muri, ci va avea viață veșnică, se va muta din moarte la viață!…”, adică din moartea acestei lumi, la viața veșnică, adică la Domnul Hristos, Care este Calea, Adevărul și Viața. Dacă am înțelege aceste învățături și le-am trăi, cu adevărat am dobândi împărăția cerurilor… Ziua de astăzi trebuie să fie pentru noi ca o zi în care am reînviat, am renăscut, pentru că Biserica Mântuitorului Hristos, lucrează pentru fiecare dintre noi, pentru bucurie, pentru înveșnicire, pentru luminare și pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.”, a conchis Preasfințitul Episcop-vicar Emilian.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele diacon Cornel Gheorghe Chiriță, absolvent al Facultății de Teologie din Craiova a fost hirotonit preot pentru biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din parohia Diculești, protopopiatul Drăgășani, județul Vâlcea.
La final, Preasfințitul Emilian Lovișteanul l-a felicitat pe părintele paroh Ionel Goanță, pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească din parohie, oferindu-i și „Diploma de Recunoștință „Sf. Cuv. Parascheva”” la împlinirea a 33 de ani de activitate sacerdotală. Deasemenea, mai multe familii care au contribuit substanțial la lucrările de restaurare și înfrumusețare ale bisericii au primit din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului „Diploma de onoare „Sf. Cuv. Parascheva””.
La acest important eveniment din viața parohiei Mologești au mai luat parte Părintele Iulian Mădălin Bușagă, Protoiereu de Drăgășani, preoți și numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi.
Biserica „Cuvioasa Parascheva” din parohia Mologești a fost construită din zid în anul 1823 de către Kir Popa Preda Dobriceanu și protopopul Ștefan, pe temelia altei biserici din lemn temeluită la anul 1800. În anul 1825 a fost târnosită și i s-a adăugat și al doilea hram „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
După cutremurul din anul 1842, biserica a suferit grave avarii, fiind necesară reconstruirea ei din temelie în forma actuală, în anul 1859, de către Ioan Dobriceanu și Protopopul Constantin Dobriceanu, pictura fiind executată de către zugravul Costache Petrescu din Craiova, biserica primind un nou hram „Sfântul Ioan Botezătorul”, hramul principal rămânând însă „Cuvioasa Parascheva”.
Între anii 1968 și 1972 au loc ample lucrări de consolidare, renovare, învelire cu tablă galvanizată, electrificare și renovare a picturii murale, la inițiativa și stăruința preotului Alexandru Marinescu, iar la 7 mai 1972, s-a resfințit de către PS Iosif Gafton, Episcopul Râmnicului și Argeșului.
În timpul păstoririi preotului paroh Ionel Goanță, fiu al satului, cu binecuvântarea ÎPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, atât biserica, cât și anexele au cunoscut o nouă etapă de consolidare, restaurare și înfrumusețare.





