Resfințirea bisericii din satul marelui istoric Vasile Pîrvan

Cunoscut ca fiind locul în care a văzut lumina zilei marele istoric Vasile Pîrvan, satul Perchiu revine în atenția iubitorilor de cultură și spiritualitate românească grație unui eveniment religios deosebit ce va avea loc în ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Astfel, sâmbătă, 21 mai, la orele 9.00, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va oficia slujba de resfințire a bisericii cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Perchiu (parohia Pradaiș), după cum informează părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Sfântul lăcaș, ale cărui origini urcă spre începutul veacului al XIX-lea, a beneficiat în ultimul an de numeroase lucrări de renovare și restaurare, care au redat bisericii frumusețea binemeritată.

„În ultimul an, am reușit să placăm biserica cu rigips și să pictăm tot interiorul. De asemenea, am adus mobilier nou, am montat gresie pe jos, am construit o turlă nouă și am făcut un gard împrejmuitor”, a explicat preotul Păunoiu Constantin, parohul bisericii din Perchiu.

În demersul său, tânărul slujitor al Sfântului Altar a fost susținut atât de credincioșii zonei, cât și de primăria comunei Huruiești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…