Biserica Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Vișeul de Jos a fost resfințită duminică. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, alături de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, informează TRINITAS TV.
Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a spus: „Pentru mine, fiind născut în această comună și botezat în această biserică, este un moment de mare bucurie pentru că am ajuns să resfințim această biserică. Știind faptul că o biserică este sfințită poate o dată la 100 de ani, iar noi suntem contemporani cu aceste momente importante din viața comunității”.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a declarat: „Reprezintă o bucurie pentru fiii acestei localități să îl aibă în mijlocul lor pe cel mai ilustru fiu al acestei localități, pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif. A fost o zi rece de toamnă, dar cu mult soare și căldură în sufletele și în inimile miilor de credincioși prezenți la acest frumos eveniment al localității”.
La eveniment au participat peste 2500 de credincioși, oficialități locale și centrale. Cei care au ajutat la refacerea sfântului lăcaș au primit diplome de recunoștință.





