Resfințirea bisericii parohiei Pârjol, Protopopiatul Moinești

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a resfințit sâmbătă, 9 noiembrie 2013, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din parohia Pârjol, Protopopiatul Moinești, informează „Ziarul Lumina”.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din parohia Pârjol, Protopopiatul Moinești, județul Bacău, a primit sâmbătă, 9 noiembrie 2013, veșmântul sfințirii. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După cum ne-a relatat pr. Costel Mareș, protopop al Protopopiatului Moinești, la acest moment de sărbătoare s-au rugat împreună preoți de la parohiile învecinate, oficialități locale și sute de credincioși. „Comunitatea de credincioși harnici din Pârjol, împreună cu părintele lor paroh, Constantin Dragomir, a efectuat în ultimul timp ample lucrări de renovare, restaurare și înfrumusețare la sfântul lăcaș. A fost înlocuită pardoseala cu una nouă de marmură, s-a montat o nouă catapeteasmă din lemn de stejar, iar sfânta masă a fost înlocuită. Biserica a fost împodobită cu policandre noi, strane sculptate din lemn de stejar și o nouă tâmplărie”, a amintit pr. protopop Costel Mareș. Cu prilejul sfințirii, biserica din Pârjol a primit din partea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul al doilea hram, Sfântul Ierarh Nectarie. Preasfinția Sa a felicitat pe toți cei care s-au implicat în renovarea și înfrumusețarea sfântului lăcaș aflat în sărbătoare, apoi a acordat părintelui paroh Constantin Dragomir distincția de iconom. Ierarhul a îndemnat oamenii să urmeze exemplul sfinților care au împlinit voia lui Dumnezeu și Evanghelia Mântuitorului Hristos prin cuvânt și faptă. Construcția bisericii parohiale din Pârjol a început în vara anului 1914, iar sfințirea a fost oficiată pe 9 noiembrie 1930 de episcopul Lucian al Romanului. Planul pentru zidirea bisericii a fost întocmit de preotul Ioan Hanganu. Biserica este construită din beton armat, în formă de cruce, cu șapte turle cepiforme. Stilul în care s-ar putea încadra construcția este cel moldovenesc cu influență rusească. În decursul timpului, biserica a suferit mai multe înnoiri și reparații.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…