Resfințirea bisericii Parohiei Roșia Jiu din Eparhia Craiovei

Biserica din Parohia Roșia Jiu, comuna Fărcășești, județul Gorj a fost resfințită astăzi, 27 noiembrie. Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

„Parohia din Fărcășești are o mare bucurie și o sărbătoare, în același timp, pentru că evenimentul acesta nu se repetă decât la câteva generații. A trebuit să treacă ani de zile ca urmașii credincioșilor din zona aceasta să refacă biserica și să îi dea o haină de sărbătoare”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, după cum ne informează TRINITAS TV.

Lucrările de renovare și restaurare ale bisericii au fost realizate cu sprijinul Primăriei și al enoriașilor. Pentru contribuția adusă la renovarea și reîmpodobirea sfântului lăcaș, construit la începutul secolului al XIX-lea, preotul paroh a fost hirotesit sachelar, iar primarul localității a primit o Gramată de mulțumire din partea Mitropoliei Olteniei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…