Resfințirea Paraclisului arhiepiscopal din Buzău

În Duminica a 28-a după Rusalii, paraclisul arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Buzău a îmbrăcat haine de sărbătoare. Lăcașul de cult a fost binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, atât la interior, cât și la exterior, în urma lucrărilor de renovare și înfrumusețare, după cum ne-a precizat Dragoș Olteanu. Ierarhul a săvârșit în continuare Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Ionuț-Radu Vintilă, consilier eparhial.

La slujbe au participat preoți profesori, elevi, precum și alți credincioși.

În cuvântul rostit cu prilejul slujbei de resfințire, Înaltpreasfinția sa a subliniat: Prin rânduiala și cu ajutorul lui Dumnezeu, am putut pune un început bun slujirii Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe bisericești în paraclisul elevilor Seminarului Teologic din Buzău, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și maica sa Elena”, după o oarecare absență, având în vedere că s-au săvârșit anumite lucrări de amenajare și înfrumusețare a lăcașului sfânt. Adresez un cuvânt de mulțumire și de recunoștință părinților profesori ai Seminarului buzoian – cei mai de demult și cei de acum – și vă închipuiți câtă emoție am trăit eu, astăzi, în această biserică, în care slujesc pentru prima oară ca arhiereu, după ce, odinioară, stăteam în rând ca acești elevi sau la strană, cântând la Sfânta Liturghie. Ultima Sfântă Liturghie la care am cântat, a fost în anul 1987„.

Paraclisul datează din anul 1841, fiind ridicat în vremea arhipăstoririi episcopului Chesarie, pe locul altuia mai vechi dărâmat în urma cutremurului din 1838. Din cauza unui incendiu, sfântul lăcaș a fost refăcut în vremea episcopului cărturar Dionisie Romano. Lucrările de pictură au fost executate, în anul 1882, de Dimitrie Teodorescu, unul dintre elevii școlii de zugravi de la Buzău. În general, paraclisul servește ca lăcaș de rugăciune pentru practica liturgică a elevilor seminariști.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a hirotesit întru duhovnic 10 preoți, cărora le-a dăruit câte o geantă, un epitrahil, un Molitfelnic și o cruce de binecuvântare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…