La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc ieri, 17 octombrie, revederea preoților și teologilor care au format promoția 2002 a acestei instituții de învățământ. Foștii studenți au participat la Sfânta Liturghie, au pomenit în rugăciune pe profesorii lor trecuți la cele veșnice, apoi s-au reunit în băncile facultății. Preoții, profesorii și foștii studenți teologi au fost binecuvântați cu acest prilej de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Revederea promoției 2002 a Facultății de Teologie Ortodoxă din București la 11 ani de la absolvire a început ieri dimineață la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul facultății, unde un sobor de slujitori, format din preoți cadre didactice ale facultății bucureștene și foști studenți teologi, a săvârșit Sfânta Liturghie. La final a fost oficiat și Te Deum-ul de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra absolvenților promoției 2002 și asupra profesorilor de teologie care i-au îndrumat. După slujba de mulțumire, soborul de slujitori a săvârșit slujba Parastasului pentru părintele profesor Petre David, îndrumătorul acestei generații de teologi, precum și pentru profesori de teologie și foști colegi trecuți la Domnul.
După momentul din paraclisul facultății, foștii studenți s-au reunit în Amfiteatrul „Preot profesor Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă, în cadrul unui curs festiv în care s-a strigat catalogul promoției 2002, și fiecare dintre cei prezenți a relatat ce a făcut de la absolvire, în anii care au trecut. Alături de studenți s-au aflat părintele prodecan Gheorghe Holbea, părintele profesor Vasile Răducă, părintele profesor Adrian Gabor, părintele profesor Ionuț Moldoveanu, părintele lector Radu Mureșan și părintele asistent Costea Tănăsache, cadre didactice la facultatea bucureșteană. „Este un moment de mare bucurie să îi întâlnesc pe cei care au format prima promoție la care am fost și eu îndrumător împreună cu părintele profesor Petre David, dar și pentru că a fost o promoție apropiată de sufletul nostru, cu care am făcut lucruri deosebite. Părintele Petre David a iubit foarte mult studenții și mi-a transmis această dragoste și această modalitate foarte filială de a mă apropia de ei. Revederea lor mi-a produs multă bucurie pentru că am văzut în ei mulți vrednici slujitori ai altarului Sfintei noastre Biserici și ai poporului binecredincios”, a spus pr. Radu Mureșan. „Ziua de astăzi a fost extrem de emoționantă pentru că a debutat așa cum începea de fapt fiecare zi de vineri din săptămânile anilor de studenție, când îndrumătorul nostru de an, părintele profesor Petre David, venea cu noi în Biserica «Sfânta Ecaterina» unde împreună ne rugam și participam la Sfânta Liturghie, iar apoi mergeam la cursuri. Părintele Petre David a încercat în această perioadă să ne fie un exemplu, un model și a reușit pentru că fiecare dintre noi îl purtăm în suflet”, a spus diac. Florin Marica, inspector eparhial la Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române, absolvent al promoției 2002. „Astăzi ne aflăm cu toții în stare de comuniune, pentru că avem posibilitatea să ne revedem după 11 ani, în care am crescut, în care am trecut prin multe evenimente, prin multe situații care ne-au maturizat, care ne-au marcat și ne-au pus în fața unor alegeri și opțiuni prin care noi ne-am reafirmat permanent fidelitatea față de Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus protosinghelul Maxim Vlad.





