Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângărați
Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângărați s-a născut în anul 1487, undeva în partea de nord a Moldovei. Viața monahală și-a început-o de foarte tânăr, la Mănăstirea Moldovița, de unde a venit la Pângărați, în anul 1508. Aici a fost ales, de către toți, ocârmuitor, conducând obștea mănăstirii timp de 56 de ani. În anul 1566, Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârșitul vieții, a lăsat egumen la Pângărați, în locul său, pe ieromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldovița, mănăstirea lui de metanie. Acolo, fericitul Amfilohie a primit marele și îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, adăugând osteneli peste osteneli, timp de încă patru ani de zile. Iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfânt ceasul morții sale, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și și-a dat cu pace sufletul său în brațele Domnului nostru Iisus Hristos, în 7 septembrie. Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit încă din viață ca sfânt, îndată după mutarea sa din trup, părinții celor două mănăstiri, Moldovița și Pângărați, îl prăznuiau anual la data săvârșirii sale.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani
Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea, la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peșteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, timp de 60 de ani. Moaștele lui au fost așezate în peștera în care a trăit, peșteră ce se poate vedea și astăzi și în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din țară, sfintele moaștele au fost împărțite.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău
S-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioși din localitatea Mesteacăn. A intrat din fragedă tinerețe în obștea Mănăstirii Tazlău. S-a retras, în pustnicie, într-o peșteră pe un munte din apropierea mănăstirii, numit Măgura Tazlăului. În acea perioadă, de intensă propagandă calvină venită din Transilvania, el se constituie într-un adevărat apărător și mărturisitor al dreptei credințe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ținutul Neamțului. Trece la Domnul în jurul 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii mănăstirii.
Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani
S-a născut într-o localitate din ținutul Neamț și, de mic, având înclinare spre viața călugărească, a intrat în obștea Mănăstirii Bistrița. A plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim, apoi a adunat în preajma lui 17 pustnici si a întemeiat prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Țara Sfântă. Dar, năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif și-a luat ucenicii și a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistrița. După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălțat o mică biserică, al cărei hram era Buna Vestire, construind și chilii împrejur. Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioșilor”.
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec
Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în localitatea Valea Jidanului din Transilvania. Acesta a cunoscut viața monahală din tinerețe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Cuviosul părinte a trecut la cele veșnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec.
Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche
Partenie, părintele cel sfânt și minunat, vrednic urmaș al sihaștrilor din Munții Agapiei, a viețuit în aceste locuri în secolul al XVII-lea. Tradiția spune despre el că a sihăstrit în Muntele Scaunele. Mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este și faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoșească, a fost găsit nestricat.
Sfântul Cuvios Rafail de la Agapia Veche
Cuviosul Rafail s-a nevoit în străvechiul așezământ călugăresc Agapia din Deal, în secolul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre sfinții români mai mari. Sfântul Rafail s-a născut, după unele izvoare, în localitatea Bursucani, din ținutul Bârladului, fiind fiul unor părinți virtuoși și de neam bun. În condica sfântă și în pomelnicele vechi este numit Fericitul Stareț Rafail.
Sfântul Cuvios Simeon de la Pângărați
Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-o localitate din apropierea orașului Piatra Neamț. Încă din tinerețe a intrat în obștea Mănăstirii Bistrița. În anul 1461, domnitorul Ștefan cel Mare i-a dăruit bani și ajutor să înalțe o mică biserică de lemn. Terminându-se biserica, în același an, a fost sfințită la 26 octombrie de mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit în preot pe Simeon, care a devenit astfel primul întemeietor și egumen al Mănăstirii Pângărați, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”. În urma năvălirii turcilor, Cuviosul Simeon și-a luat ucenicii și a trecut peste Carpați în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Cașiva (Transilvania), unde, după puțin timp, s-a mutat cu pace la cereștile locașuri, în toamna aceluiași an, 1476. După adormirea sa, a fost îngropat de ucenicii săi cu cinste în acea mănăstire.
Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca
S-a născut în ținutul Vrancei (pe atunci numit ținutul Putnei), din neam de răzeși, din binecredincioșii părinți Gheorghe și Anastasia. Tânârul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630, la Mânâstirea Râșca. În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit și instalat episcop al Hușilor, iar din anul 1674 și până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului.
