In Biserica Ortodoxa este Sfanta si Marea Vineri, zi in care se face amintire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Tot in aceasta zi se aminteste de marturisirea mantuitoare facuta pe Cruce de talharul recunoscator, care a fost rastignit impreuna cu Iisus. Sfanta si Marea Vineri este zi aliturgica, iar astazi dimineata, in toate bisericile ortodoxe, a fost oficiata slujba Ceasurilor Imparatesti. Mai multe detalii in acest sens am aflat de la pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi: ‘In randuiala Ceasurilor avem paremii, texte din Vechiul Testament, avem texte din Noul Testament care sunt centrate pe aceasta perioada, parti din slujba pe care nu le intalnim in randuiala altor Ceasuri. Ele sunt mai dezvoltate ca randuiala, textele avand un continut didactic foarte pronuntat’.
Tot in Sfanta si Marea zi de Vineri, dupa slujba Ceasurilor Imparatesti se oficiaza slujba Obednitei si a Vecerniei, in cadrul careia Sf. Epitaf a fost scos si asezat in mijlocul bisericii. Mai multe informatii in acest sens am aflat de la parintele Daniel Alic, consilier pe probleme culturale al Episcopiei Caransebesului: ‘Vecernia din Vinerea Mare este o slujba deosebita in curgerea anului bisericesc. La Stihoavna se canta o stihira de mare frumusete si plina de intelesuri: ‘Cand Te-ai pogorat de pe lemn…’, in timpul careia se scoate Sf. Epitaf din Altar si se asaza pe o masa in mijlocul bisericii, iar la troparele din vremea Vecerniei preotul cadeste Sf. Epitaf’.
De asemenea, parintele consilier Daniel Alic ne-a explicat ce este Sf. Epitaf si ce semnifica acest obiect liturgic: ‘Sfantul Epitaf este facut din panza de in pe care se afla imprimata ori brodata icoana inmormantarii Domnului. Se foloseste o singura data pe an, la Vecernia aceasta, cand Epitaful este scos in mijlocul bisericii. Apoi, la slujba Prohodului din noaptea Vinerii Patimilor, la Utrenia Sambetei celei Mari, este purtat in procesiune in jurul bisericii si apoi adus in biserica, in Sf. Altar, fiind asezat pe Sf. Masa, unde ramane pana la Inaltarea Domnului, cand este ridicat si pus spre pastrare. Epitaful inchipuie chipul mort al Domnului, ridicarea de pe masa in miercurea din ajunul Inaltarii simbolizeaza inaltarea la cer a Mantuitorului, iar iesirea afara din biserica si ocolirea ei inchipuie procesiunea funebra pentru purtarea Trupului Domnului de la Golgota la locul mormantului’.





