România – națiune invitată la Sărbătoarea popoarelor organizată de Universitatea Pontificală Salesiană

Luni, 9 mai, cu prilejul Zilei Europei, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a inaugurat seria de manifestări care se desfășoară în fiecare an la Universitatea Pontificală Salesiană sub egida Incontro dei popoli, după cum ne-a mărturisit domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. Alături de rectorul Universității, Rev. P. Carlo Nanni, ambasadorul României a adresat un cuvânt de salut participanților, subliniind importanța întâlnirii națiunilor și a deschiderii de noi perspective de comunicare dinspre mediul academic.

Cu această ocazie, în holul de onoare al Universității a fost prezentată, cu sprijinul Oficiului de Turism al României la Roma, o expoziție despre patrimoniul cultural și natural al României, iar în bibliotecă a fost vernisată expoziția de fotografie și filatelie dedicată de Ambasadă beatificării Papei Ioan Paul II.

După vizita de curtoazie din februarie a.c., Senatul Universității Salesiene a decis ca anul acesta România să fie națiune invitată, românii fiind a patra națiune ca pondere printre studenții străini. Pe 18 mai Universitatea va organiza o conferință a ambasadorului României despre diversitatea culturală și dialogul ecumenic în România, iar pe 24 mai, la încheierea manifestărilor, Ambasada noastră va prezida ceremonia, organizând un moment artistic.

Universitatea Pontificală Salesiană este fondată în 1940 și este specializată în psihologie, educație și comunicare. Este unul dintre centrele academice foarte influente în lumea catolică, dintre membrii Ordinului Salesian, fondat de Don Bosco, fiind Cardinalul Secretar de Stat, Card. A. Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Card. E. Farina, Arhivistul și Bibliotecarul Sfintei Bisericii Romane, E.S. mons. Enrico Dal Covolo, actualul rector al Universității Pontificale Laterane.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…