Românii din Italia păstrează tradițiile

În cadrul Festivalului „Ziua Portului Popular Românesc”, peste 20.000 de români din Italia au participat duminica aceasta la Sfânta Liturghie îmbrăcați în costume populare. Evenimentul a fost organizat de Episcopia ortodoxă română a Italiei și s-a aflat la a V-a ediție.

„Portul popular românesc este prețuit foarte mult de românii din afara granițelor și de cei din Italia în mod special. În Duminica a patra după Rusalii s-au îmbrăcat în costume populare și au participat la Dumnezeiasca Liturghie. Ei au prezentat elementele care compun aceste costume, au cântat melodii tradiționale românești și au interpretat poezii românești”, a declarat pentru TRINITAS TV PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.

La „Ziua Portului Popular Românesc” au participat, ca în fiecare an și autoritățile italiene.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…