În cele ce urmează vă prezentăm un articol dedicat familiei creștine, semnat de pr. Nicolae Achimescu, publicat în săptămânalul ‘Lumina de Duminică’, intitulat Rostul familiei creștine în viața materială și spirituală a omului contemporan :
Locul de care ne simțim cel mai apropiați, de când ne naștem și până la moarte, este acela al familiei. Dincolo de etapele firești ale vieții pe care le parcurgem, în calitate de copii, părinți sau bunici, rămânem totdeauna într-un fel sau altul legați de familie, de acel mediu în care ne regăsim de fiecare dată, fie că avem parte de bucurii, de neîmpliniri sau nefericiri. Pentru că familia ne ajută să ne împlinim atât material, cât și spiritual.
Din punct de vedere material, orice familie trebuie să ofere membrilor săi acel ‘acasă’, acel sentiment care îți oferă siguranță și încredere în tine însuți. Omul modern, care în multe cazuri lucrează departe sau foarte departe de restul familiei, simte foarte mult nevoia unui ‘acasă’, a unei locuințe care îl așteaptă, simte nevoia unui mediu de comuniune de viață și iubire. Este și motivul pentru care, spun specialiștii în problemele familiei, compartimentarea camerelor într-o locuință ar trebui făcută în jurul unui spațiu comun central, așa cum se făcea în casele noastre țărănești de odinioară. În acest fel, familia își împlinește vocația sau chemarea ei de comunitate unită, de loc al întâlnirii și comuniunii.
Comuniunea de viață între părinți și copii se exprimă cel mai bine prin ceea ce noi numim în general ‘masa în comun’. Atunci când întreaga familie servește masa în comun, fiecare primește atât cât îi este necesar. Copilul, de pildă, care din punct de vedere material încă nu ‘produce’ sau ‘câștigă’ ceva, primește ceea ce are nevoie, fiindcă, așa cum spune Sfântul Ambrozie, e socotit de părinții săi un dar al lui Dumnezeu. În acest fel, în sufletul copilului se înfiripează sentimentul că Dumnezeu îl iubește fără ca el să aibă vreun merit deosebit. Aceluia care n-a trăit niciodată iubirea dezinteresată a tatălui și a mamei sale, de altfel, îi va fi foarte greu pe parcursul vieții, deloc ușoară, să creadă în iubirea veșnică a lui Dumnezeu.
La masa în familie, totdeauna mâncărurile sunt distribuite cu nădejdea în Dumnezeu; de aceea înainte de masă se face rugăciunea. Sfânta Scriptură numește, de altfel, bunurile materiale un dar al lui Dumnezeu: ‘Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă’ (Matei 6, 33). Atunci când lipsește acest caracter de dar, familia cade pradă egoismului, zgârceniei și lipsei de comuniune reciprocă.
Într-o familie creștină modernă, masa în comun nu trebuie să reprezinte doar locul unde se mănâncă împreună, ci și locul schimburilor de idei, un mediu de comunicare și chiar de educație. În vechime, membrii familiei discutau în jurul focului din vatră. În zilele noastre, locul acestuia a fost preluat de masa în familie. Din păcate, însă, în multe familii, tăcerea a luat locul comunicării. Sau, dimpotrivă, se discută mai tot timpul doar despre problemele profesionale, despre costurile și dificultățile zilnice legate de gospodărie. Într-o atare situație, avem de-a face mai degrabă cu o stare de ‘muțenie’ provocată de greutățile vieții, și nu cu acea ‘tăcere sfântă’, cu acea reculegere pe care o trăim, de pildă, atunci când ne rugăm împreună.
În plan spiritual, familia reprezintă mediul în care copilul născut de mamă își va contura personalitatea sa morală. Fără iubirea mamei și a tatălui, în ciuda unei foarte bune îngrijiri trupești, copilul riscă să rămână sărac sufletește, așa cum se întâmplă în multe orfelinate. Ca să primească o bună educație, un copil are nevoie, în principal, de comuniunea dintre tată și mamă. În societatea de azi există însă de multe ori pericolul ca bărbatul să-și piardă menirea sa de ‘părinte’ și să devină un ‘străin’ în propria sa familie. Acest fapt se explică prin aceea că, pe de o parte, își petrece o mare parte a timpului în afara familiei, iar pe de altă parte, fiindcă din diferite motive nu-și mai asumă acest rol. De aceea, orice părinte creștin responsabil ar trebui să reflecteze mai atent asupra semnificației profunde a relației dintre tată și fiu din parabola Fiului risipitor (Luca 15, 11-32); acolo, prin ‘a fi acasă’ se înțelege, de fapt, ‘a fi la tatăl său’ sau a fi împreună cu părintele său, fără ca prin aceasta să se nege, desigur, rostul mamei în viața familiei. Este cu mult mai grav când tatăl n-are ‘timp’ pentru familia sa, pentru copiii săi decât atunci când, de pildă, nu are ‘bani’ pentru ei, așa cum foarte frumos subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur: ‘Noi ne facem griji pentru averea copiilor noștri, nu pentru ei înșiși. Tu observi cât de absurd e acest lucru? Formează sufletul copilului, celelalte se vor găsi de la sine. Dacă sufletul nu e bun, atunci banii nu au nici o valoare pentru copil. Dacă sufletul e în ordine, atunci nici sărăcia nu-l afectează. Dacă vrei să-i lași moștenire bogăție, atunci deprinde-l pe copil cu obiceiul bun’.
Într-o familie, cea mai bună educație o reprezintă o viață fericită și plină de armonie, constând în considerația reciprocă și plină de iubire, fidelitatea conjugală, împărtășirea reciprocă a necazurilor și bucuriilor, credința și evlavia vie. ‘Atunci când veniți acasă’, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur într-o predică rostită pe la sfârșitul secolului IV, ‘să găsiți nu numai hrana materială, ci și pe cea spirituală… și astfel casa voastră să devină o biserică!’
La rândul lor, într-o familie, frații se îmbogățesc spiritual reciproc. În pofida diferenței lor de vârstă, gen sau temperament, frații se constituie într-o comunitate vie, plină de viață, în care își comunică unii altora virtuțile. De cele mai multe ori, relația dintre frați, dintre surori, dar mai ales dintre frate și soră devine o relație de îmbogățire spirituală reciprocă. Așa cum subliniază un teolog apusean, J. Guitton, ‘cel mai mare câștig pe care-l poate avea un tânăr este să aibă o soră, care este apropiată de el ca vârstă și mentalitate…’. În cercul familiei, acolo unde feminitatea se manifestă sub forma frățietății, ea se prezintă într-un mod intim, constant și curat din punct de vedere moral.
Și bunicii, la rândul lor, înseamnă un mare câștig pentru viața de familie, în sensul unei îmbogățiri spirituale, unică în felul ei. Așa cum se știe, bătrânețea nu înseamnă neapărat doar apropierea de sfârșitul vieții, ci și împlinirea deplină a acesteia. Bătrânii sunt, în general, mai liniștiți, mai înțelepți în cele ale vieții și, de cele mai multe ori, mai credincioși și mai apropiați de Dumnezeu decât tinerii și cei aflați în puterea vieții
