În toate bisericile Patriarhiei Române vor fi oficiate, la cumpăna dintre ani, slujbe speciale. A devenit deja o tradiție ca la trecerea în noul an, ierarhii și preoții să înalțe rugăciuni de mulțumire pentru anul care a trecut, dar și de cerere pentru anul care urmează. La Catedrala Patriarhală, în noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011 va fi oficiată o slujbă de Te Deum.
Mai multe informații a oferit părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Ecclesiarh al Catedralei Patriarhale și Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „La trecerea într-un an nou civil se cuvine să-i cerem lui Dumnezeu ajutor și binecuvântare pentru anul care va începe și de asemenea să-i mulțumim pentru darurile bogate care le-a revărsat asupra noastră în anul care se încheie. La Catedrala Patriarhală din București în ziua de 31 decembrie la orele 16:00 vom săvârși Slujba Vecerniei și a Litiei pentru sărbătoarea „Tăierii împrejur cea după trup a Domnului” și a Sfântului Vasile cel Mare. Aproape de miezul nopții, mai precis la orele 23:30 va fi săvârșit Acatistul Mântuitorul Iisus Hristos și o rugăciune de mulțumire”.
Slujba de la miezul nopții de la Catedrala Patriarhală va fi transmisă în direct de TRINITAS TV.