Rugăciune și comuniune la Salina Târgu Ocna

În sâmbăta din Săptămâna Luminată, pe 21 aprilie 2012, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în biserica „Sfânta Varvara” din salina Tg. Ocna a fost oficiată slujbei Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, condus de preotul Constantin Alupei, protopop de Onești, după cum ne-a precizat părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Cu această ocazie, părinții slujitor din această superbă zonă a Eparhiei s-au întâlnit în jurul sfântului altar pentru a se cumineca și a retrăi în comuniune bucuria Învierii Domnului.

Răspunsurile la strană au fost date de corala „Ierotheos” a Protoieriei Onești, care a oferit și un scurt recital de cântece pascale tuturor credincioșilor prezenți în impresionantul lăcaș de cult aflat la 240 metri sub pământ.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…