‘Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în fața icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în fața icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată’, este de părere părintele profesor Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, care a avut amabilitatea să ne vorbească despre sfințirea, rostul și folosul icoanei.
Părinte profesor, cum recunoaștem o icoană pictată conform tradiției noastre ortodoxe?
Acum există o întreagă industrie, dacă îi putem spune așa, de icoane: magazine întregi, adevărate centre, unde se vând tot felul de reprezentări. O parte din aceste spații sunt uneori neadecvate pentru păstrarea lor. Faptul că așezăm icoana alături de alte obiecte nu arată decât desconsiderare.
În tradiția ortodoxă există un mod anume de a picta. Pentru noi, icoana nu este o reproducere după natură sau o redare a frumuseții carnale sau trupești. Ci, pur și simplu, este o pictură stilizată, o pictură spiritualizată, dacă putem spune așa. Chipul apare transfigurat. Nu urmărim să reprezentăm frumusețea carnală – un obraz frumos, ochi frumoși -, ci chipul interiorizat al omului care privește și înăuntrul lui și spre Dumnezeu. De aceea, sfinții în pictura ortodoxă apar cu fețele trase de post, de rugăciune, de meditație. Nu sunt asemenea sfinților lui Rafael sau Michelangelo.
Mergem prin casele credincioșilor cu icoana sau cu Botezul și vedem tot felul de kitsch-uri, că icoane în nici un caz nu sunt, și ceea ce mă frapează este prezența tot mai pronunțată a icoanei, luată din tradiția catolică, în care apar Iosif cu Maria și cu pruncul. Iosif, un tânăr aproape de aceeași vârstă cu Maria – ceea ce nu corespunde realității și adevărului istoriei -, cei doi sunt, să-mi fie iertat, ca doi îndrăgostiți care privesc cu multă dragoste la copilul lor rubicond, așezat într-un leagăn. Faptul că o găsim aproape peste tot este o abatere de la credința noastră ortodoxă și le spun credincioșilor că o astfel de icoană nu este conformă cu tradiția noastră.
Obiectul de cult, alături de răpirea din Serai
Ce vă răspund oamenii?
Ei spun că țin o astfel de icoană în casă pentru că e frumoasă. E adevărat că e vorba despre Sfânta familie acolo, dar nu este redată după adevărul istoric și nu după canoanele noastre. Noi pictăm sfinții care privesc la lumea de dincolo, sfinți care vin din lumea postului, a rugăciunii, a meditației, a înclinațiilor spre bine, spre Dumnezeu.
Să înțeleg că mulți nu cunosc semnificația unui obiect sfânt în casă, fapt pentru care icoana este văzută ca simplu obiect de podoabă?
Da. Este un obiect care umple un colț, pus alături de răpirea din Serai. Cred că aici este vorba și de cultura maselor, în general, și de lipsa de informare și de cultură teologică a credincioșilor, și de gust, în același timp. De aceea trebuie foarte mult lucrat în privința aceasta. Noi, preoții, avem datoria ca atunci când ne prezintă la altar asemenea lucrări să le spunem oamenilor – fără să-i jignim sau să-i facem să se rușineze – că nu este în tradiția noastră ortodoxă o icoană zugrăvită astfel.
‘Orice icoană se sfințește’
Sunt păreri diferite în ceea ce privește sfințirea icoanei. Unii spun că icoana este sfântă prin ea însăși, alții că este indicat ca o icoană să stea 40 de zile în Altar, după care trebuie sfințită. Cum comentați?
Orice icoană pe care o folosim în casă sau în lăcașul de cult se sfințește. În biserică se sfințesc icoanele odată cu târnosirea acesteia. În casele particulare, icoanele pe care le avem pentru suflet le sfințim mergând cu ele la Sfânta biserică. Tradiția spune, dar nu este neapărat o regulă, ca icoana să stea în biserică 40 de zile, după care se sfințește de către preot și se dă credincioșilor spre închinare. În Molitfelnic avem rugăciuni pentru toate categoriile de icoane – ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale sfinților. În funcție de icoanele care urmează a se sfinți se citesc rugăciunile potrivite, cu rugăciuni începătoare, psalm, și alte două, trei rugăciuni, după care sunt stropite cu apă sfințită.
Părintele Stăniloae spunea că dacă icoana poartă chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt este deja sfântă. Însă cred că nu este suficient numai atât. Tradiția în biserică spune că orice lucru pe care îl întrebuințăm trebuie sfințit – așa cum sfințim biserica pe care o zidim din nou sau o resfințim, în cazul în care o pictăm, la fel procedăm și cu icoanele. Prin sfințirea acestora le scoatem din întrebuințarea obișnuită a materiei din care sunt compuse – lemn, sticlă, sau alte metale – și le trecem în categoria obiectelor sfinte. Le dăm o destinație specială. Asta înseamnă sfințire. El rămâne tot lemn, sticlă, dar cu o destinație precisă. Cred că este obligatoriu să facem lucrul acesta, pentru că până și crucea nu este sfântă prin ea însăși, ci trebuie sfințită la rândul ei. Este o încărcătură de har pe care o primesc și crucea, și icoana, întotdeauna prin rugăciunea pe care o citește preotul sau episcopul, urmată de stropirea cu apă sfințită.
Ați menționat perioada de 40 de zile, timp în care icoanele sunt ținute în Altar, urmând a fi sfințite. De ce 40 de zile?
După practica pe care a urmat-o Moise, faptul că a ținut postul de 40 zile. La fel și posturile noastre care țin aproape 40 de zile. Este un soroc această perioadă de 40 de zile pe care o întâlnim foarte des în Biblie. Considerăm că este termenul în care se încarcă cu energiile respective, cu harul o icoană sau alta.
‘Avem 600 de pictori bisericești’
De unde ar trebui să-și procure oamenii icoane ortodoxe?
De la magazinele de obiecte religioase ale Patriarhiei Române, fiindcă sunt destule și în țară. Fiecare Arhiepiscopie și Episcopie are câteva magazine cu astfel de icoane. Noi avem numai puțin de 600 de pictori bisericești, dintre care și foarte mulți iconari, care trec printr-un examen, sunt oameni care cunosc exigențele în materie de pictură.
O icoană bine realizată costă. Cei care nu și-o permit e bine să cumpere litografii?
Sigur. Și acestea se fac tot după niște reguli precise. Nu toate icoanele pot fi pe lemn sau pe sticlă, sunt și scumpe. Atunci omul își cumpără o litografie, o înrămează și o pune în casă ca icoană. Și aceste litografii se vând tot prin Patriarhia Română.
‘Să împopoțonăm casa cu icoane nu are rost’
Câte icoane trebuie să țină un credincios în casa sa?
Am văzut în casele credincioșilor două variante: ori au icoane în toate camerele, și este foarte bine să avem măcar o iconiță în fiecare cameră, ori au un colț al icoanelor. La cineva am văzut o cămăruță special rezervată, un adevărat altar, probabil că acolo își făcea rugăciunile, cu multe icoane, majoritatea dintre ele de valoare. Să împopoțonăm casa cu icoane nu are rost. O icoană într-o cameră e suficient, cred eu, iar dacă vrem să ne facem un altăraș, sigur că putem, dar spațiul respectiv să fie rezervat numai pentru așa ceva. Altfel, ele tind să se banalizeze. Când te rogi în fața icoanei Maicii Domnului și a Mântuitorului, ți-e concentrată mintea la aceștia. Când ai mai mulți sfinți, nu știi cui să adresezi rugăciunea și la care să te uiți mai întâi. Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în fața icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în fața icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Este asemenea unei fotografii a mamei, pe care o privim și avem impresia că stăm de vorbă cu ea, chiar dacă mama este departe. Așa se întâmplă și cu icoana. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată. Icoanele ne ajută ca să ne concentrăm mai ușor la persoana respectivă simbolizată acolo.
Despre rostul icoanei ce ne puteți spune?
Reprezentarea grafică a persoanelor Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a sfinților are rolul de a ne apropia de persoanele respective, de a ne întări credința în viața și activitatea lor, de a urma pilda vieții lor. Icoanele dintr-o biserică sunt o reprezentare a întregii iconomii a mântuirii. Avem acolo Biblia în imagini. De aici și rolul instructiv-educativ al icoanei, care ne învață adevărul de credință. Au fost cazuri de persoane care s-au convertit sau și-au schimbat viața dintr-o simplă privire a icoanei sau după ce au văzut cuvintele scrise sub ele.
‘Să nu lipsească icoana Mântuitorului’
Ce fel de icoane ar trebui să nu lipsească din căminele nici unui credincios?
Icoana Mântuitorului nu trebuie să lipsească din casă, pentru că El este cel căruia ne adresăm în toate rugăciunile noastre. Tot cultul ortodox este adresat Mântuitorului. În fiecare casă trebuie să existe măcar o icoană a Mântuitorului. Dar pietatea, și evlavia populară, este mult mai apropiată de Maica Domnului, fiindcă o simt ca pe o mamă, căruia i se roagă mai cu încredere, cu nădejde, uneori cu mai mult curaj. Maica Domnului, fiind cea mai mare mijlocitoare pentru noi, oamenii de pe pământ, atunci ea este cea căreia îi adresăm rugăciunile cele mai dese. De aceea, nu întâmplător, icoana Maicii Domnului se regăsește în cele mai multe case. Dacă fiecare familie are un sfânt patronal, atunci e normal să țină și icoana sfântului respectiv. Dacă au numele unui sfânt, neapărat îi poartă și icoana în casă, pentru că acela este protectorul lor în chip deosebit. Nu contează ce icoane avem, important este să avem icoane sfinte, care sunt modele pentru viața noastră creștină.
Ați fost întotdeauna un prieten mai mare al copiilor. Cum apreciați strădania acestora de a picta icoane?
Ani de zile am fost în juriul pentru aprecierea icoanelor pictate de copii, am și scris foarte multe articole la Chemarea credinței și vă spun sincer că am fost impresionat de cât dar au copiii noștri. După Revoluție, a fost o explozie aș putea spune de mici talente. Sunt atât de hăruiți, că uneori pictează mai bine decât pictorii calificați. Aceste daruri trebuie cultivate. Acești copii trebuie urmăriți pas cu pas și călăuziți spre așa ceva, pentru că de aceea au fost făcuți. Au darul picturii. Am fost impresionat și am scris articole elogioase despre ei de fiecare dată, pentru faptul că nu credeam că se poate lucra atât de frumos. Galeriile pe care le făceam la expozițiile de pictură erau pe departe galerii de artă, fie că era vorba de picturi pe lemn, sticlă. Este nevinovăția sufletească care îi ajuta să picteze. Acele icoane sunt sfinte prin sfințenia copiilor care o pictează; aproape că nu mai are nevoie de sfințire.
O viață la Biserica Icoanei
De 46 de ani, părintele profesor Nicolae D. Necula slujește la Biserica Icoanei din Capitală. Cuvintele părintelui Galeriu – ‘Nimic nu e întâmplător, totul e proniator’ – își găsesc perfect reflexia în misiunea de preot, dar și în cea ca dascăl a părintelui profesor Necula. Acesta recunoaște că venirea la biserica păzitoare a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost ca o grijă deosebită pe care Dumnezeu i-a purtat-o de când se știe. Firul vieții și-a urmat cursul firesc și totul i-a fost dat, ca și cum Îngerul păzitor l-ar fi purtat de mână. După ce în 1964 a pășit pentru prima dată în biserica bucureșteană în calitate de cântăreț, în perioada studenției, de atunci, părintele nu a mai plecat din Grădina Icoanei. Este grădina din sufletul duhovnicului, dar și grădina atent îngrijită din fața casei sale, printre ai căror pomi se vede biserica frumoasă, înaltă, curată. Cât privește minunile Icoanei Maicii Domnului, părintele se rezumă doar la a prezenta sentimentul de protecție deosebită și la nădejdea pe care le trăiește alături de credincioși. Dincolo de toate acestea, un fapt este grăitor: părintele profesor Necula are parte în fiecare zi de minunile Maicii Domnului, pentru că aceasta îl ocrotește în însăși grădina sa și îi dă puterea să slujească lui Dumnezeu, spre folosul oamenilor.(Interviu realizat de Raluca Brodner; publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 28 aprilie 2010)
