În noaptea de Anul Nou, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat, în biserica Buna-Vestire – Paraclis episcopal – din Tulcea, slujba Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba acatistului au participat sute de credincioşi. Apoi, în data de 01 ianuarie 2016, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit diacon pe teologul Chimbeschi Florin pe seama paraclisului episcopal. Totodată a fost sfinţit şi un nou clopot achiziţionat prin jertfelnicia enoriaşilor.
La sfârşitul slujbei a fost proclamat solemn şi în Episcopia Tulcii Anul Omagial al Educaţiei Religioase a Tineretului Ortodox şi Anul comemorativ al Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al Tipografilor Bisericeşti.
În Duminica dinaintea Botezului Domnului Preasfinţia Sa a oficiat Sf. Liturghie în biserica ,,Sf. Cuv. Parascheva” din Niculiţel.





