Un eveniment în premieră, prilejuit de praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, a adus împreună mii de credincioși clujeni care s-au rugat și au dat slavă Sfintei Treimi la procesiunea de Rusalii desfășurată pe străzile din Cluj-Napoca. Inițiată de Înalt Preasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, procesiunea s-a dorit a-i uni în rugăciune pe credincioșii ortodocși la unul dintre marile praznice ale creștinătății, Pogorârea Sfântului Duh, moment care a marcat întemeierea Bisericii creștine.
Alături de Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și de Preasfințitul Episcop-vicar Vasile Someșanul, toți preoții din cele 38 de parohii din Cluj-Napoca au participat la Vecernia plecării genunchilor, o rânduială unică specifică zilei de Rusalii, slujbă ce a precedat procesiunea, care a fost deschisă de la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Au fost înălțate rugăciuni de pocăință, dar și de binecuvântare a țarinilor, despre care IPS Andrei sublinia în cuvântul său: ‘Toate darurile s-au revărsat în lume prin Duhul Sfânt. Toată lumea, dar mai ales cei ce ne avem obârșia la țară, înțelegem de ce a zis Sfântul David Proorocul, în Psalmul 64, lucrul următor: ‘Cercetat-ai pământul și l-ai adăpat pe el, bogățiile lui le-ai înmulțit, râul lui Dumnezeu s-a umplut de apă, gătit-ai hrana lor, că așa este gătirea Ta! Vei binecuvânta cununa anului bunătății Tale și câmpiile Tale se vor umple de roade grase!’. Aceasta este puterea Duhului Sfânt. Harul Duhului Sfânt face să rodească mulțime de bunătăți pentru noi și pentru mântuirea noastră. În ziua de Rusalii, după tradiția moșilor și strămoșilor noștri, ne rugăm lui Dumnezeu ca să binecuvânteze din nou tot mediul, tot Universul, câmpul, holdele, țarinile credincioșilor noștri’.
Rugăciuni și cântări pentru revărsarea Duhului Sfânt
Ierarhii, preoții și credincioșii au străbătut principalele piețe ale orașului înălțând pe tot parcursul procesiunii cântări specifice. Traseul pe care s-a derulat procesiunea a fost: Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1918 – Piața Unirii (prin fața Catedralei ‘Sfântul Mihail’) – B-dul Eroilor – Piața Avram Iancu. Alaiul a făcut opriri în fața Bisericii Unitariene, în fața Catedralei Romano-Catolice ‘Sfântul Mihail’, urmând Catedrala Greco-Catolică ‘Schimbarea la Față’, apoi la Catedrala Ortodoxă ‘Adormirea Maicii Domnului’. La fiecare oprire s-au rostit ectenii, iar după revenirea la Catedrala mitropolitană, slujbele au continuat afară cu Sfințirea Apei, citindu-se rugăciuni pentru binecuvântarea țarinilor, a holdelor și a văzduhului.
La final, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Transilvania, IPS Andrei a mulțumit tuturor participanților, precum și celor implicați în organizarea pelerinajului, amintind aici Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Județean, Poliția Județeană, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Permanența Consiliului Eparhial etc. Inspectoratul Județean de Poliție Cluj a luat măsuri suplimentare de restricționare și de fluidizare a traficului, precum și de asigurare a siguranței publice.
Premierea olimpicilor din Arhiepiscopia Clujului
Duminică, 12 iunie, la finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala mitropolitană, IPS Andrei i-a premiat pe cei 18 elevi participanți și premiați la Olimpiada națională de religie, precum și pe studenții premiați la Simpozionul național studențesc de la Tismana. IPS Andrei a subliniat importanța recunoașterii eforturilor depuse de tinerii talentați și harnici în procesul educațional: ‘Noi, părinții sufletești, și dumneavoastră, părinții trupești ai copiilor, ai tinerilor, trebuie să avem mare grijă de viitorul României’.
IPS Andrei, la hramul Bisericii ‘Sfânta Treime’ din Baciu
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt a fost continuat de credincioșii Parohiei ‘Sfânta Treime’ din Baciu cu sărbătoarea hramului, în prezența IPS Andrei, care a oficiat aici Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. Cristian Baciu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, protopopul de Cluj I, pr. Ioan Jeler, pr. paroh Dumitru Boca, arhid. Claudiu Grama, consilier pe probleme de protocol, și alți clerici. Părintele Mitropolit Andrei a subliniat că ‘toată Biserica e plină de Sfânta Treime, și cea mai simplă rugăciune, închinăciunea, este în cinstea Sfintei Treimi. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaște decât în Duhul Sfânt, Duhul Sfânt ni-L face cunoscut pe Tatăl și pe Fiul. Așadar, biserica dumneavoastră are un hram foarte important, învățătura de temelie a Bisericii Creștine, cum că Dumnezeu Unul este Întreit în Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne face fii ai Tatălui, iar roada Duhului în sufletele noastre ne-o spune care este Sfântul Apostol Pavel: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea și curăția’.





