La 6 iunie, în Arhiepiscopiei Timișoarei s-au încheiat conferințele preoțești cu tema „2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) în Patriarhia Română”. Această ultimă conferință a avut loc în Protopopiatul Făget, evenimentul desfășurându-se în sala de festivități a protopopiatului, informează mitropolia-banatului.ro
Lucrările conferinței au fost precedate de slujba de Te Deum oficiată în capela cu hramul Înălțarea Domnului a parohiei Făget I.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolitul Banatului la eveniment a fost prezent Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a prezidat lucrările conferinței, acesta fiind însoțit și de pr. Ionel Popescu, vicar eparhial.
În prima parte a conferinței a fost prezentat referatul pe tema stabilită, iar în partea a doua a întâlnirii s-au evidențiat aspecte ce vizează activitatea pastoral-misionară și administrativă a clericilor din protopopiatele eparhiei.
Un eveniment aparte l-a constituit și sfințirea sediului protopopiatului Făget de către Preasfințitul Paisie, moment de bucurie și mulțumire, la care au participat toți clericii din protopopiat prezenți la ședință.





