Lucrările de restaurare a picturii Bisericii „Sfântul Nicolae” – Amaradia din Craiova, realizate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, s-au încheiat în această săptămână, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.
„În data de 14 noiembrie 2012 s-au încheiat lucrările de restaurare a picturii sfântului locaș. Cu această ocazie a avut loc și reuniunea beneficiarilor direcți și indirecți cu specialiști din diverse domenii: istorie, arhitectură, restaurare, cu reprezentanți ai echipei de proiect, cu scopul de a promova rezultatele obținute prin implementarea proiectului „Consolidare – restaurare și valorificare turistică ansamblul Bisericii Sf. Nicolae – Amaradia (Belivacă)””, a declarat Mariana Pasmangia, coordonator Birou Proiecte al Arhiepiscopiei Craiovei.
La eveniment a fost prezent și Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
„Prin organizarea acestei reuniuni s-a urmărit totodată sensibilizarea tuturor factorilor implicați în problematica modalităților de restaurare și conservare a patrimoniului național, importanța acestor acțiuni în păstrarea și promovarea culturii și tradițiilor românești, precum și prezentarea oportunităților de accesare a fondurilor nerambursabile pentru restaurarea obiectivelor culturale. Proiectul „Consolidare – restaurare și valorificare turistică ansamblul Bisericii Sf. Nicolae – Amaradia (Belivacă)” se va încheia în data de 16 noiembrie”, a adăugat Mariana Pasmangia.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5, „Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”. Valoarea proiectului este de aproximativ 5.600.000 de lei, dintre care în jur de 4.600.000 de lei reprezintă asistență financiară nerambursabilă.





