Să nu ne trândăvim, să omorâm păcatul prin mărturisire, prin lacrimi, prin învinuirea noastră înșine. Nimic nu pierde atât păcatul, ca învinuirea și osândirea noastră, unită cu pocăință și lacrimi. Ți-ai osândit păcatul? Ai lepădat povara!
– Și cine-a spus asta?
– Însuși Dumnezeu, Care ne judecă: Spune tu fărădelegile tale întâi, ca să te îndreptezi! Te pot întreba: pentru ce te rușinezi și te sfiești să-ți spui păcatele? Nu le spui unui om, ca să te ocărască! Nu le spui unui împreună-rob, ca să-ți râdă în față! Arăți rănile tale Stăpânului, Purtătorului de grijă Celui iubitor de oameni, Doctorului.
Crezi că, deși tu nu le spui, Acela nu le știe, El, Care cunoaște faptele înainte de a fi săvârșite? Pentru ce dar nu vrei să spui? Crezi că ajunge mai împovărător păcatul în urma învinuirii ce ți-o aduci? Nu, mai mic, mai ușor! De asta vrea Dumnezeu să-ți spui păcatul, ca să te ierte, nu ca să te pedepsească! Nu ca să-ți afle păcatul tău – pentru ce, când El îl știe? -, ci ca tu să afli câtă datorie îți iartă! Vrea ca tu să cunoști măreția harului Său, ca să-I mulțumești mereu, ca să fii mai zăbavnic spre păcat și mai grabnic spre virtute. De nu-I spui tu mărimea datoriei, nu vei cunoaște covârșirea harului. „Nu te silesc, îți spune Dumnezeu, să vii în mijloc de sobor de oameni și să ai împrejur mulți martori! Spune-mi, îndeosebi, numai Mie păcatul, ca să-ți vindec buboiul și să te scap de dureri!” De aceea a pus Dumnezeu în noi conștiința, pentru că ea ne iubește mai mult decât un tată. Un tată, după ce a pedepsit pe copilul său o dată, de două ori, de trei ori, de zece ori, și vede că nu se îndreaptă, deznădăjduit, îl dezmoștenește, îl alungă din casă și nu-l mai recunoaște de fiu; conștiința însă nu face așa; dimpotrivă, ea ne spune o dată, de două ori, de trei ori, de mii de ori, și dacă nu ascultăm, iarăși ne înfățișează chipurile și nălucile păcatelor noastre, acasă, pe stradă, la masă, în piață, pe drum, iar adeseori chiar în vise.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Săracul Lazăr, Despre rugăciune… Ed. IMBOR, p. 34.
