Începând cu Denia oficiată duminică seara, creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor. Numită și Săptămâna Mare, această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic cât și duhovnicesc. Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, le-a vorbit credincioșilor, la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Duminica Floriilor, despre semnificațiile acestei săptămâni.
„Săptămâna care urmează este diferită de cele 40 de zile de post care au trecut. Este cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii. Săptămâna Sfintelor Patimi a fost săptămână de post aspru încă din timpul Sfinților Apostoli și în Sfânta și Marea Vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie și nici nu se mănâncă absolut nimic pentru a se împlini cuvântul Mântuitorului că atunci când Mirele, adică El, Hristos, nu va mai fi cu ucenicii, ucenicii vor posti cu post negru. Ultima șansă, ultimul timp care a mai rămas pentru spovedanie, pentru pocăință, pentru înnoirea sufletului nostru este Sfânta și Marea Săptămână a Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează TRINITAS TV.
Săptămâna Patimilor are, prin Sfintele Evangheliile care se citesc în cadrul Deniilor, un pronunțat caracter eshatologic și invită credinciosul la mai multă grijă față de propria viață spirituală.





