Șapte zile de binecuvântare sub semnul Sfintei Cruci

Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, adus la Catedrala patriarhală cu prilejul sărbătorii hramului, s-a întors ieri în Mitropolia de Drama – Grecia. Patriarhul României a mulțumit la final pentru bucuria dăruită poporului la sărbătoarea ocrotitorului Bucureștilor.

Cele șapte zile în care credincioșii români s-au putut închina la Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Hristos, s-au încheiat cu un scurt moment liturgic, la care au participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, IPS Pavel, Mitropolitul de Drama, împreună cu un sobor de ierarhi români, informează „Ziarul Lumina”.

Racla în care se află Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci a fost adusă de la baldachinul din apropierea Catedralei până în reședința patriarhală. Procesiunea a fost condusă de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, eclesiarhul Catedralei patriarhale și exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți. În Salonul Sfinților Români din Reședința patriarhală, ierarhii, preoții membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc s-au închinat, în timp ce corul Seminarului ‘Nifon Mitropolitul’ din București a intonat cântări închinate Sfintei Cruci.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului român, prin prezența Sfintei Cruci la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou: ‘Am simțit cu toții bucuria pe care ne-a adus-o Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, iar evlavia credincioșilor și bucuria lor au confirmat adevărul din cântarea noastră: ‘Iată prin Cruce, bucurie a venit la toată lumea!’ Mulțumim Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor sfinților, în mod deosebit Sfinților Împărați Constantin și Elena, care au descoperit Crucea Mântuitorului, și Sfântului Dimitrie cel Nou, care este ocrotitor și al Catedralei, și al Capitalei, pentru că am simțit încă o dată marea putere a Sfintei Cruci, a dreptei credințe, dar și căldura, bucuria și dragostea frățească dintre cele două Biserici, Biserica Greciei și Biserică Ortodoxă a României, care s-a sfințit și s-a întărit prin prezența Sfintei Cruci și a moaștelor sfinților la care

ne-am închinat.’ Preafericirea Sa a mulțumit IPS Mitropolit Pavel pentru osteneala depusă și pentru bucuria pe care a produs-o în rândul credincioșilor români, prin aducerea Sfintei Cruci, act prin care s-au întărit comuniunea bisericească și prietenia dintre popoare. De asemenea, Patriarhul României a transmis mulțumiri Preafericitului Ieronim, Arhiepiscop al Athenei și al întregii Elade și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia.

‘Evlavia poporului român caracterizează dinamismul Bisericii’

IPS Mitropolit Pavel și-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul credincioșilor români la una din cele mai importante sărbători și a apreciat intensitatea lucrării duhovnicești și administrative desfășurate în Patriarhia Română. ‘Am venit cu multă bucurie să prăznuim pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, și l-am slăvit pe Dumnezeu că ne-a învrednicit să vedem și să ne bucurăm de lucrurile mărețe pe care le-a înregistrat Biserica Ortodoxă Română. Ne-a impresionat în mod deosebit evlavia poporului român drept-credincios și cred că aceasta este cea care caracterizează dinamismul Bisericii Ortodoxe Române, iar responsabilitatea noastră, a păstorilor, este de a cultiva și de a întreține această evlavie. Am admirat această restaurare aproape în întregime a Patriarhiei Române, această organizare deosebită. Dimineață, am dat un interviu la postul de radio al Bisericii Greciei și am vorbit deja despre aceste lucruri mărețe și le-am spus că am venit în România pentru a învăța în ce constă o bună organizare a Bisericii și ne bucurăm pentru aceasta deoarece, conform teologiei pauline, atunci când suferă un mădular, suferă întreg trupul și când se bucură este fericit tot organismul adică întreaga Biserică’, a spus Mitropolitul de Drama. La final, Sfânta Cruce a fost scoasă în procesiune în fața Reședinței patriarhale, unde Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și IPS Mitropolit Pavel au binecuvântat cu Sfânta Cruce credincioșii prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…