Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Pogoanele I, Protoieria Buzău II, a fost resfințită în Duminica Samarinencii. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
„Mulțumim tuturor acelora care au sprijinit refacerea Casei Domnului aici pe pământ și îi îndemn, ca în același timp, să vină să o împodobească cu prezența lor la sfintele slujbe în duminici și sărbători. Astfel, ei vor avea bucuria datoriei împlinite în calitate de ortodocși”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie.
Lucrările de restaurare a lăcașului de cult au început în anul 2008. În viitorul apropiat, se dorește și renovarea clopotniței din fața bisericii. Aceasta va fi dotată cu un clopot nou.





